Acasă / EVENIMENT / Accident cu nouă răniţi la Buzoeşti

Accident cu nouă răniţi la Buzoeşti

AccidentBuzoesti01

Nouă oameni au fost răniţi în urma unui accident care a avut loc la Buzoeşti, satul Şerboieni. Din primele verificări rezultă că, din motive care urmează a fi stabilite de agenţii rutieri, Florin O., de 26 de ani, din Buzoeşti, aflat la volanul unui Opel Astra şi care circula dinspre Costeşti spre Buzoeşti, a pătruns pe contrasens şi s-a ciocnit cu un maxi-taxi cu opt călători, care circula regulamentar din sens opus condus de Cristian A. Iniţial s-a spus că şoferul Opelului ar fi rămas blocat în autoturism şi către locul evenimentului au pornit două echipaje SMURD, două ambulanţe, precum şi echipa de descarcerare a pompierilor militari.

Echipele de intervenţie au constatat că autoturismul ajunsese cu roţile din faţă în şanţul de la marginea drumului şi că nu se impunea intervenţia descarcerării. Însă evenimentul s-a soldat cu rănirea în total a nouă persoane. Trei dintre ele, printre care şi şoferul microbuzului, au primit îngrijiri medicale pe loc şi au refuzat transportul la spital. În schimb, alţi şase oameni, trei bărbaţi şi trei femei, inclusiv conducătorul Opelului, au fost preluaţi de ambulanţe şi duşi la spital. În urma evaluării medicale a rezultat că, din fericire, niciunul nu sferise răni grave şi aveau doar contuzii, dureroase ce-ai drept, cranio-faciale, toracice, lombare şi de coloană. Conducătorii auto nu consumaseră băuturi alcoolice şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Foto/Video -ISU-Arges

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar