Acasă / EVENIMENT / Accident cu trei victime pe DN 65 din cauza neatenției

Accident cu trei victime pe DN 65 din cauza neatenției

Şoferii care circulau vineri în jurul prînzului pe DN 65, şoseaua Piteşti – Slatina, au avut nevoie de foarte multă răbdare, fiind nevoiţi să stea blocaţi în trafic mai bine de o oră, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei maşini.
O cisternă a ajuns în zona în care se efectuau lucrări la carosabil și nu a observat la timp că maşina din faţa lui, un Nissan, oprise. A izbit în plin maşina de teren , aceasta fiind proiectată într-un alt autoturism din față. Impactul a fost unul violent, trei persoane din Nissan fiind rănite.
„Şoferul autocisternei, din cauza neatenţiei, a intrat în maşina din faţa lui, un Nissan, urmare a impactului fiind rănite trei persoane. De precizat faptul că şoferul Nissanului oprise la semnalul muncitorului de la Compania de Drumuri care dirija traficul, circulîndu-se alternativ pe o singură bandă, întrucât se efectuau lucrări la carosabil“, declara comisarul Ovidiu Drăgoi, de la Serviciul Rutier Argeş, prezent pentru cercetări la locul accidentului.

Două echipaje medicale SMURD şi o ambulanţă au preluat victimele. După ce s-au încheiat cercetările, circulaţia a fost reluată pe un singur sens alternativ, circulîndu-se greu, în coloană, încă aproximativ o oră.
Şoferul vinovat este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier Bascov

Accident rutier produs între două autoturisme în comuna Bascov

Accident rutier produs între două autoturisme în comuna Bascov, satul Valea Ursului. Intervin pompierii de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar