Accident rutier în care sunt implicate un autoturism și o motocicletă, produs duminică după-amiază în municipiul Curtea de Argeș, zona Foresta.Au intevenit pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș cu o autospecială de intervenție, alături de un echipaj SAJ.În urmă monitorizării, echipajul SAJ transportă o victimă, motociclistul, la spital.Polițiștii Secției de Poliție Rurală Albestii de Argeș au fost la fața locului pentru primele măsuri, urmând că cercetările să fie efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 52 de ani, din comună Domnești, care se deplasa pe DN 7C, pe rază comunei Arefu, din direcția Curtea de Argeș spre Baraj Vidraru, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a intrat în coliziune cu o motocicletă din fața să, condusă de un bărbat de 31 de ani, din județul Timiș.După impactul inițial, autoturismul a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de bărbat de 62 de ani, din Băiculești, aflat în fața motocicletei (oprit în coloană), care la rândul său a fost proiectat în față, intrând în coliziune cu un al treilea autoturism, condus de un bărbat de 42 de ani, din Constanța.În urmă coliziunii, motociclistul a suferit leziuni și a fost transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri.Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.