Acasă / EVENIMENT / Accident grav cu 11 răniţi într-o tamponare în lanţ la Valea Ursului

Accident grav cu 11 răniţi într-o tamponare în lanţ la Valea Ursului

Şase autovehicule au fost implicate într-un carambol produsastazi de dimineaţă la Bascov, satul Valea Ursului, mai exact un autocar, două tiruri şi trei autoturisme care au fost făcute praf. În urma impactului au fost rănite 11 persoane dar, din fericire, victimele au scăpat cu viaţă ca prin minune şi starea lor nu este gravă. Traficul rutier pe DN7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea, unul dintre drumurile periculoase ale judeţului, a fost întrerupt vreme de trei ore la kilometrul 124 din cauza evenimentului. =Din primele date rezultă că Nistor C., de 48 de ani, din Carasebeş, judeţul Caraş-Severin, circula cu un tir încărcat cu butelii dinspre Vâlcea către Piteşti. Din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind ud şi alunecos de la burniţa care cădea continuu, la un moment dat a fost surprins că şoferul din faţă a frânat ca să reducă viteza. Aşa se face că mastodontul a izbit un Cielo condus regulamentar de Marius Vasile O., în vârstă de 22 de ani, din Bascov, pe care l-a aruncat într-un VW Passat, la volanul căruia se afla Cosmin Laurenţiu N., de 41 de ani, din Râmnicu-Vâlcea. În urma impactului extrem de violent, ambele autoturisme au fost proiectate în şanţul din stânga şoselei.Lucrurile nu s-au oprit aici, fiindcă scăpat complet de sub control, tirul plin cu butelii şi-a continuat deplasarea şi a mai percutat din spate un Opel Astra condus corect de Ionuţ Alexandru M., de 21 de ani, din Muşăteşti, pe care l-a împins efectiv sub semiremorca unui alt tir condus de Ştefan N., în vârstă de 53 de ani, din Galaţi. Şi de parcă n-ar fi fost de ajuns ce se întâmplase, speriat de dezastrul pe care l-a provocat, şoferul tirului a tras stânga de volan, dar tot n-a reuşit să redreseze vehiculul şi a pătruns pe contrasens, unde s-a tamponat frontal cu un autocar Setra condus de Constantin S., de 45 de ani, din Buzău, în care se aflau 26 de persoane care urmau să ajungă la Turda, pentu a participa la un team building.Aşa cum am precizat, tirul care a stat la originea acestui adevărat dezastru pe şosea, era încărcat cu butelii pline cu propan. Din fericire niciuna nu s-a desprins din suport, context în care o eventuală explozie ar fi fost un adevărat dezastru. În urma accidentului au fost răniţi şoferul autocarului, Constantin S., Ionuţ Alexandru M., care se afla la volanul Opelului, şase călători din autocar şi trei persoane care se aflau în Opel. Potrivit Poliţiei Argeş, la locul evenimentului au sosit două ambulanţe SMURD de prim ajutor calificat, ambulanţa de terapie intensivă mobilă, echipa de descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă a pompierilor militari şi două ambulanţe ale serviciului judeţean de profil. Şapte oameni au fost transportaţi la Spitalul Judeţean, unde medicii au constatat că, din fericire, nu suferiseră răni grave, iar alţi patru au primit îngrijiri pe marginea drumului, nefiind necesară trimiterea la spital.

Supăraţi pe autorităţi
Oamenii care locuiesc în zona Valea Ursului spuneau că pe timpul nopţii tirurile circulă cu mare viteză şi că ar fi făcut sesizări la poliţie cu privire la acest aspect, însă până acum nu a fost luată nicio măsură. Din acest motiv locuitorii sunt supăraţi pe autorităţi, cărora le cer să găsească soluţii pentru îndreptarea lucrurilor. Printre martorii accidentului de pe DN7 era şi fostul consilier local piteştean Gheorghe Dinescu, acesta afirmând că poliţia şi echipele de intervenţie ar fi ajuns la locul evenimentului de-abia după vreo 10 minute. Deşi iniţial se anunţase că două victime ar fi rămas încarcerate în epavele autoturismelor, informaţia s-a dovedit eronată şi nu a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier cu șapte victime pe strada Ana Ipătescu (2)

Pitești : Accident rutier cu șapte victime pe strada Ana Ipătescu

Accident rutier produs în municipiul Pitești, strada Ana Ipătescu, în care sunt implicate mai multe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar