Un om și-a pierdut viața în urma unui accident produs ier-dimineață la Costeşti, satul Pod Broșteni. Din primele informații se pare că din cauza ceții, un șofer nu ar fi văzut o căruța care circula în faţa și a lovit-o din plin. Atelajul nu era semnalizat, iar unul din cei doi bărbaţi aflaţi în căruţă a murit.
Pasager în stare gravă
Evenimentul a avut loc în jurul orei şapte pe DN 65A şi au intervenit pompierii militari, o ambulanţă SMURD şi un echipaj de la Ambulanţa Argeş. „O singură victimă, bărbat, aflat în căruță. Acesta a fost găsit inconștient și cu politraumatisme. El a fost preluat în stare gravă și transportat la spital cu ambulanța SMURD. Pe drumul spre spital a intrat în stop cardio-respirator și a fost predat la unitatea sanitară cu manevrele de resuscitare în desfășurare”, a transmis ISU Argeş. La locul accidentului pe carosabil erau împrăştiate fructe fermentate, ceea ce înseamnă că persoanele din căruţă mergeau spre o povarnă ca să facă ţuică.
Nu a putut fi salvat
Din verificările preliminare efectuate de către polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești s-a stabilit că Dumitru S., de 66 de ani, din Costești, conducea un Renault Clio pe DN 65 A dinspre Costești către Pitești. În împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, el a acroșat un atelaj hipo nesemnalizat condus în aceeași direcție de mers de Georgică O., de 65 de ani, din Costești. În urma impactului dintre autoturism și atelaj, un bărbat de 52 de ani, Florea R., de asemenea din Costești, pasager în căruţă, a fost proiectat pe carosabil. Acesta a fost preluat în stare gravă şi transportat la spital, dar în pofida eforturilor depuse medicii nu i-au putut salva viaţa.
Căruţa nu era semnalizată
„În același timp, un alt autoturism, un Volkswagen condus de Florea O., de 73 de ani, din Pitești, care se deplasa în aceeași direcție cu vehiculele menționate, a intrat în coliziune cu autoturismul implicat în accident, fără a exista un alt impact cu atelajul hipo. Toţi cei trei conducători ai vehiculelor implicate au fost verificaţi cu etilotestul rezultând că nu au consumat alcool. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, a precizat poliţia judeţeană. De reţinut că atât victima, cât şi căruţaşul, purtau veste reflectorizante dar nu erau vizibili din cauza butoaielor, iar căruţa nu era semnalizată.
Obligaţii
Vă reamintim că, recent, un eveniment similar a avut loc pe DJ 508 între Căteasca şi Teiu, unde la fel o căruţă nesemnalizată a fost izbită de un autoturism. Din fericire, căruţaşul, care era băut şi fusese la o povarnă de unde luase borhot pentru animale, a scăpat cu viaţă suferind fractură de piramidă nazală şi alte leziuni. În aceste împrejurări poliţiştii atenţionează că, de la lăsarea serii sau atunci când vizibilitatea este redusă (ploaie, ceaţă, ninsoare), căruţaşii sunt obligaţi să nu circule cu atelajele dacă au consumat alcool, să poate vestă reflectorizantă şi să doteze căruţele şi cu elemente fluorescent-reflectorizante (aşa-zişii „ochi de pisică”), şi cu un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă în faţă, respectiv cu lumină roşie (felinar, lanternă) amplasate pe partea lateral stânga pentru a fi cât mai vizibili. De asemenea, deţinătorii de atelaje sunt obligaţi să le înregistreze la dministraţia locală şi să monteze pe acestea plăcuţele cu numerele de înregistrare.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...