Un accident rutier a avut loc, ieri-seară, în comuna Miceşti, din cauza neatenţiei unui şofer care nu a acordat prioritate. Accidentul s-a produs în jurul orei 20 la intersecţia dintre DN 73, adică şoseaua Piteşti – Câmpulung, cu DN 73D care duce către Boteni. Aflat la volanul unui Mercedes Sprinter, Marius M., de 58 de ani, din comuna Cavnic, judeţul Maramureş, se îndrepta dinspre Mioveni către Mărăcineni: Întrucât nu a acordat prioritate la ieşirea din DN D s-a tamponat frontal VW Golf condus regulamentar dinspre Piteşti către Câmpulung de Andrei C., de 21 de ani, din Oarja, şi din impactu Golful a fost proiectat pe marginea unui şanţ de pe celălalt sens de mers. Şoferii aflaţi în trafic au sunat la 112, anunţând cele întâmplate. O ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat şi un echipaj de descarcerare de la Detaşamentul de Pompieri Mioveni au intervenit la locul evenimentului soldat cu o victimă. Este vorba despre şoferul Golfului, care acuza dureri la braţul stâng. I s-au acordat îngrijiri medicale şi a fost transportat la spital, unde medicii au constatat că, din fericire, era vorba doar despre contuzii de braţ şi de coloană cervicală. Nu s-au impus intervenţia echipei de descarcerare şi nici internarea pacientului, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...