(ora 00:34) In aceasta noapte,două echipaje de pompieri cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ, au intervenit în cazul unui eveniment rutier produs în localitatea Schitu-Golești, unde o autoutilitară a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării, au identificat în interiorul vehiculului două victime, care nu se puteau evacua singure. Pompierii au efectuat manevre pentru extragerea acestora, victimele fiind predate, în cel mai scurt timp, echipajelor medicale. Ambele persoane erau conștiente și cooperare, iar în urma evaluării, au fost transportate la spital.Paramedicii SMURD au monitorizat și transportat la spital un pacient de sex masculin, șoferul, în vârstă de 19 ani, care prezenta traumatisme la nivelul membrelor superioare și la membrul inferior drept.La locul solicitării, salvatorii au asigurat măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol.
În jurul orei 00:30, polițiștii argeșeni au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe DN 73, în localitatea Schitu Golești, în care un autoturism s-a răsturnat.Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că, un bărbat de 38 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism, pe DN 73, dinspre Câmpulung către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a lovit un cap de pod și s-a răsturnat. Din accident, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 38 de ani, și a unui pasager, un tânăr de 19 ani, care au suferit multiple traumatisme și fracturi și au fost transportați la spital. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că șoferul nu a consumat alcool.În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.