Acasă / EVENIMENT / Accident rutier în Buzoiești! Patru persoane au fost transportate la spital

Accident rutier în Buzoiești! Patru persoane au fost transportate la spital

Accident rutier în Buzoiești , între un maxi-taxi și un autoturism. S-a intervenit cu două ambulanțe SMURD , o autospecială de stingere, iar în sprijinul acestora, au intervenit și trei echipaje ale Serviciului de Ambulantă Județean.

Evenimentul s-a soldat cu cinci victime, patru dintre acestea au suferit răni la nivelul membrelor, au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la spital. Cea de a 5 a a refuzat transportul la spital. Doua victime au fost preluate de două echipaje ale serviciului de ambulantă județean, iar celelalte au fost preluate de echipajele SMURD. De asemenea, militarii asigura măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un bărbat de 52 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DJ 504, pe raza localității Buzoești, în direcția Recea spre Costești, în timpul efectuării manevrei de depășire a unui maxi-taxi, a intrat în coliziune cu autovehiculul pe care îl depășea, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a 5 pasageri din maxi-taxi, respectiv minoră de 17 ani, tânără de 19 ani, precum și trei femei de 39, 66 și 73 de ani. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul conducătorului autoturismului rezultând că se află sub influența alcoolului, cu o valoare sub limita de 0,40 mg/l.
Conducătorul autoturismului a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost proiectat întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Spitalului Județean de Urgență Pitești

Dotarea cu echipamente a laboratorului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești

Aparatură de ultimă generație pentru identificarea timpurie a tipurilor de cancer Miercuri, 18.12.2024, președintele Consiliului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar