Acasă / EVENIMENT / Accidente cu răniţi şi maşini distruse

Accidente cu răniţi şi maşini distruse

Accident rutier în cartierul Prundu

Ieri şi azi, în judeţ au avut loc trei accidente rutiere soldate cu răniţi şi maşini distruse, iar victimele au ajuns la spital. Primul dintre ele s-a produs ieri după-amiază, în jurul orei 18, în cartierul piteştean Prundu, fiind implicate două auturisme. Au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. În urma evenimentului a rezultat o victimă, un bărbat cu vârstă de aproximativ 26 de ani, care acuza amețeli. După ce a fost monitorizată de către paramedicii SMURD, victima a fost transferată la spital.

Accident-rutier

Cel de al doilea s-a produs în această dimineaţă la Moşoaia, fiind implicate tot două autoturisme după ce unul dintre şoferi nu ar fi acordat prioritate de trecere. Au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Piteşti și un echipaj SMURD. „O singură victimă, femeie, cu vârsta de 40 de ani, care s-a rănit în zona feței și la piciorul drept. Aceasta a fost monitorizată și transportată la spital de către echipajul SMURD”, a transmis ISU Argeş.

Autostrada A1, la kilometrul 102

Cel de al treilea s-a petrecut Autostrada A1, la kilometrul 102. Din primele informații rezultă că șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, iar maşina a părăsit carosabilul, a ieşit în decor și s-a răsturnat cu roţile-n sus. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Bradu cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Potrivit salvatorilor, în urma evenimentului a rezultat o victimă, o tânără cu vârsta de aproximativ 18 ani, care acuza dureri la coloana cervicală. Aceasta a fost transportată la spital.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar