Acasă / EVENIMENT / Accidente produse de şoferi băuţi în Argeș

Accidente produse de şoferi băuţi în Argeș

AlbestiAccident01Sâmbătă noapte, în judeţ au avut loc două evenimente rutiere soldate cu pagube materiale şi răniţi, ambele fiind provocate de şoferi care se urcaseră băuţi la volan.

S-a dat cu maşina peste cap
Primul dintre ele a avut loc pe DN 7C, în Albeştii de Argeş, unde Adrian C., de 22 de ani, din Băiculeşti, circula dinspre Corbeni către Curtea de Argeş cu un Mercedes. Din cauza vitezei excesive, într-o curbă periculoasă la stânga, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a părăsit carosabilul, s-a izbit de un stâlp al reţelei electrice şi a ajuns într-un gard, unde s-a şi răsturnat. Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a conducătorului auto, a lui Marius B., de 28 de ani, a Biancăi S., de 18 ani, şi a unei fetiţe în vârstă de 13 ani, toţi din municipiul Basarabilor, pasageri în autoturism. La faţa locului au intervenit un echipaj SMURD de prim ajutor calificat şi o ambulanţă, iar poliţiştii au constatat că şoferul era băut şi avea o concentraţie de 0,37 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Accident lângă poliţie
Un eveniment similar a avut loc tot sâmbătă, dar dimineaţa, la Piteşti. În vârstă de 19 ani, Rareş P., din municipiu, circula cu un Mercedes pe bulevardul Republicii. Din cauza vitezei prea mari, după ce a trecut de semafoarele de la ITM, într-o curbă uşoară la dreapta şoferul a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a izbit violent de doi copaci vizavi de sediul ARR şi la doar doi paşi de sediul Poliţiei Argeş. Din fericire, conducătorul auto şi prietena sa, Diana M., de 19 ani, din Piteşti, au suferit doar răni uşoare, iar poliţiştii au constatat că tânărul băuse şi avea o concentraţie de 0,78 mg/l alcool în sânge. Şi în acest caz a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului. Vă reamintim că, nu cu mult în urmă, în aceeaşi zonă a mai avut loc un accident similar, când tot pe fondul vitezei un şofer care conducea un BMW – dar nu consumase alcool – a pierdut controlul volanului, a retezat doi bolarzi şi puţin a lipsit să intre cu maşina într-un birou de copiat acte.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

466043727_10234578332989568_5096655413277771799_n

,,Toamna în viziunea artiștilor contemporani”,organizată de artistul plastic Mihaela Viorela Martin

Vineri, 8 noiembrie ,ora 12,,,Galeria.art „din Pitești a fost gazda expoziției de artă plastică,,Toamna în ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar