Acasă / EVENIMENT / Acțiune a polițiștilor rutieri argeșeni cu reprezentanții RAR

Acțiune a polițiștilor rutieri argeșeni cu reprezentanții RAR

În zilele de 18 și 19 februarie a.c., în intervalul orar 20.00-23.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, împreună cu reprezentanții R.A.R. Argeș, au acționat, în municipiul Pitești, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, împreună cu reprezentanții R.A.R. Argeș, au acționat, în acest sfârșit de săptămână, în municipiul Pitești, în zona Finanțelor Publice, respectiv strada Egalității-Calea Craiovei, b-dul Frații Golești-b-dul Republicii, pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor, pentru prevenirea și combaterea nerespectării regimului legal de viteză și creșterea gradului de disciplină rutieră.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 7.200 de lei, fiind retrase 10 certificate de înmatriculare.
Sancțiunile au fost aplicate, în principal, pentru: anvelope de alte dimensiuni, noxe peste limită, nepurtarea centurii de siguranță, valabilitatea inspecției tehnice periodice expirată, lipsă documente, etc.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.
Îndemnăm conducătorii auto la responsabilitate, să respecte normele rutiere în vigoare, pe ceilalți participanți la trafic și indicațiile polițiștilor.
RECOMANDĂRI PRIVIND CIRCULAȚIA PE DRUMURILE PUBLICE:
-Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum și de trafic!
-Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
-Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!
-Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
-Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
-Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!
-Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacelor de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!
-Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice!

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar