50 de poliţişti argeşeni vor acţiona, în sistem integrat, în această noapte, în municipiul Câmpulung, pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă civică şi asigurarea respectării legii.
Poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Argeş, Serviciului Rutier, Serviciului Ordine Publică, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Poliţiilor Municipiilor Piteşti şi Curtea de Argeş, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale și Serviciului Criminalistic, acţionează, pe raza municipiului Câmpulung, pentru creşterea gradului de siguranţă, prevenirea şi combaterea faptelor contra patrimoniului şi contra persoanei, a comerţului illicit, a faptelor antisociale şi a abaterilor la regimul rutier. Acţiunea are drept scop asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, descurajarea faptelor de natură penală sau contravenţională, precum şi identificarea şi tragerea la raspundere a celor care, prin conduita lor, încalcă prevederile legale.