Acasă / EVENIMENT / Acțiune pentru protejarea animalelor în orașul Costești

Acțiune pentru protejarea animalelor în orașul Costești

Deținătorii-de-câini
La data de 15 martie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au desfășurat o acțiune în orașul Costești, în cadrul Expoziției Chinologice Multirasă, având ca scop identificarea persoanelor care încalcă legislația privind protecția animalelor. În urma controalelor efectuate, oamenii legii au constatat mai multe nereguli, întocmind zece dosare penale pentru infracțiunea de efectuare a intervențiilor chirurgicale necurative asupra animalelor, cum ar fi codotomia (tăierea cozii), cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale sau ablația ghearelor. Aceste fapte sunt sancționate conform art. 25 alin. 1, lit. a din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor. De asemenea, polițiștii au aplicat șapte sancțiuni contravenționale. Trei dintre acestea au vizat nerespectarea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. e din Legea nr. 205/2004, iar alte patru sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea art. 13^3 alin. 5 din OUG 155/2001. Reamintim proprietarilor de animale că orice intervenție chirurgicală destinată modificării aspectului unui animal, fără un scop medical justificat, este interzisă prin lege și se pedepsește conform prevederilor în vigoare. Acțiunile de verificare vor continua și în perioada următoare, pentru a asigura protecția animalelor și pentru a combate practicile abuzive.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

viteză-excesivă

Depistat de polițiști conducând cu viteza de 131 de km/h

În ziua de 14 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar