Acasă / EVENIMENT / Acţiunea împotriva judecătoarei Lazăr, respinsă de CSM

Acţiunea împotriva judecătoarei Lazăr, respinsă de CSM

Irina LazarAstazi după-amiază, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliulului Superior al Magistraturii (CSM) a publicat ordinea de zi soluţionată a şedinţei din 24 mai, unde cu majoritate de voturi a fost respinsă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva magistratului Irina Lazăr, judecător la Tribunalul Argeş, ca neîntemeiată.Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Vă reamintim că Irina Lazăr, unul dintre cei mai respectaţi şi apreciaţi magistraţi argeşeni, a intrat în atenţia CSM în urma unei sesizări a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, după ce a pronunţat soluţie de achitare în dosarul „Amfora”. Judecătoarea a fost reclamată pentru exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijen¬ţă, respectiv nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii, iar soluţia CSM deja v-am precizat-o.Irina Lazăr a mai trecut printr-o astfel de situaţie în 2014, după ce, în noiembrie 2012, a dispus achitarea lui Daniel Boda, fost director al Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale. Atunci, judecătoarea a intrat în conflict cu DNA, după ce a criticat modul de instrumentare a unui dosar de către procurorii Anticorupţie, în sensul că invocarea unor convorbiri telefonice ca singur mijloc de probă nu este elocvent, creându-se posibilitatea incriminării oricărei persoane pe o simplă con¬vorbire telefonică şi inducerea unui sentiment de insecuritate asupra respectării intimităţii şi vieţii private. Şi atunci CSM a respins solicitatea Inspecţiei Judiciare, care ulterior a contestat decizia la ICCJ, dar instanţa supremă i-a dat câştig de cauză Irinei Lazăr.

Val. N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar