Acasă / EVENIMENT / Acțiuni ale polițiștilor argeșeni, împreună cu jandarmii pe șoselele din Argeș

Acțiuni ale polițiștilor argeșeni, împreună cu jandarmii pe șoselele din Argeș

În contextul minivacanței prilejuite de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, polițiștii argeșeni, împreună cu jandarmii argeșeni, au desfășurat acțiuni pentru informarea participanților la trafic cu privire la regulile pe care trebuie să le respecte în trafic pentru prevenirea evenimentelor rutiere, la picnic sau dacă, în deplasările lor, întâlnesc animale sălbatice.În cursul zilei de astăzi, 11 august a.c., acțiunea s-a desfășurat pe DN 7 și DN 7C, în localitățile Valea Ursului și Bascov, având drept scop creșterea gradului de siguranță rutieră și informarea cetățenilor despre măsurile pe care le pot adopta pentru a se feri de pericole, având în vedere perioada aglomerată din minivacanța care urmează.La acțiune au participat polițiștii Serviciului Rutier Argeș, Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și jandarmi argeșeni.
Polițiștii rutieri și de prevenire le-au recomandat șoferilor să adopte o conduită preventivă în trafic, prin aplicarea unor măsuri elementare de siguranță și să respecte normele rutiere.De asemenea, conducătorii auto au fost informați și cu privire la modificarea legislativă, cunoscută sub denumirea de Legea Anastasia, care se referă la felul în care vor fi aplicate pedepsele în situațiile în care conducătorii auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane, situație în care cei vinovați vor fi condamnați la pedepse cu executare.Jandarmii argeșeni au contribuit prin oferirea de sfaturi și recomandări în ceea ce privește organizarea picnicurilor, dar și a modului de comportare în situația în care întâlnesc, în trafic, sau în diverse deplasări, animale sălbatice.Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. De asemenea, polițiștii argeșeni, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș și cu pompierii argeșeni, vor desfășura activități în sistem integrat, împreună cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru asigurarea și menținerea ordinii și liniștii publice, la evenimentele publice programate în această minivacanță și în zonele predispuse aglomerării.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar