Acasă / EVENIMENT / Acţiuni de prevenire în judeţ

Acţiuni de prevenire în judeţ

În perioada 15 – 17 aprilie, efectivele de poliţişti au fost suplimentate pe toate domeniile de activitate, ajungând astfel la o medie zilnică de peste 150 de cadre.
Prin aceasta, oamenii legii îşi doresc ca toți argeșenii să se poată bucura, în liniște, de manifestările cultural-artistice și religioase din această perioadă. „Modul de acțiune a fost și va fi unul predominant preventiv ținând cont și de specificul sărbătorilor pe care le traversăm, însă dacă vor fi constatate încălcări ale legii, fiecare situație va fi supusă unei evaluări individuale și vor fi aplicate sancțiunile care se impun”, transmite Poliţia Argeş.
Polițiștii au în atenție siguranța deplasării pe drumurile publice, prevenirea actelor de comerț ilicit, prevenirea faptelor contra vieții și integrității fizice, prevenirea faptelor contra patrimoniului (săvârșite prin nesocotirea încrederii sau prin însușirea pe nedrept).
Cei mai mulți polițiști au acționat în locurile pretabile pentru aglomerări de persoane (la manifestările cultural-artistice, în zona lăcașurilor de cult sau în centrele comerciale sau târguri ori piețe) în acțiuni comune cu jandarmii argeșeni dar și cu alte structuri.
De asemenea, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității au intensificat acțivitățile de prevenire, fiind prezenți cu sfaturi utile pentru cetățeni în mai multe localități din județ. Activitățile au vizat conștientizarea cetățenilor cu privire la măsurile pe care le pot lua pentru a nu cădea victime ale unor infracțiuni de înșelăciune, furt sau tâlhărie și au constat în informarea și distribuirea de materiale cu caracter preventiv-educativ.
Pentru a nu cădea victime ale unor infracţiuni de înşelăciune sau furt prin nesocotirea încrederii, poliţiştii vă recomandă: * nu oferiţi sume de bani sau obiecte de valoare persoanelor necunoscute, indiferent de pretextul sub care sunt solicitate; în metodele ce implică pretextul de a ghici, persoanelor vătămate le este oferit un pachet, pretins a conţine banii sau bijuteriile ce ar „ajuta” la ghicit, pe care li se cere să nu îl deschidă decât ulterior.
De asemenea, în metodele ce implică manipularea unor sume de bani, de regulă se oferă de către autor o sumă sau bancnotă mai mare decât suma pretins a li se cuveni, lucru care implică faptul că persoana vătămată trebuie să dea rest la bancnota cu valoare ridicată pe care o primeşte. „Profitați de perioada de sărbători pentru a atrage atenția persoanelor vârstnice din rândul apropiaţilor care locuiesc singure sau în locații izolate, despre diversele metode de înșelăciune (Accidentul, Coletul, Instalatorul, ghicit, cumpărarea sau oferirea de produse etc) să nu ofere sume de bani, indiferent de pretext. Folosiţi orice prilej de reunire cu familia pentru a discuta despre diversele metode de înşelăciune, stabilind numere de telefon la care să puteți fi contactați pentru a se verifica pretextele şi stabiliți persoane de încredere din rândul vecinilor care vă pot ajuta la nevoie”, mai transmite poliţia judeţeană.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Spitalului Județean de Urgență Pitești

Dotarea cu echipamente a laboratorului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești

Aparatură de ultimă generație pentru identificarea timpurie a tipurilor de cancer Miercuri, 18.12.2024, președintele Consiliului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar