Acasă / SOCIAL / Acțiuni de prevenire și măsuri de respectat cu ocazia Sărbătorilor Pascale

Acțiuni de prevenire și măsuri de respectat cu ocazia Sărbătorilor Pascale

isu-arges-fotopress-24ro-8
Pentru credincioșii creștin-ortodocși, de astăzi începe Săptămâna Mare, o săptămână în care aceștia se îndreaptă în număr foarte mare către lăcășurile de cult pentru a participa la slujbele specifice. 
Având în vedere faptul că, în această perioadă, riscul de incendiu crește din cauza utilizării lumânărilor, precum şi riscul de infectare cu noul coronavirus este mai crescut, că urmare a unor posibile aglomerări de persoane din interiorul sau exteriorul bisericilor, existența unor cantități mari de materiale combustibile (mobilier, îmbrăcămintea ori părul credincioşilor, covoare şi alte decoruri), dar și țînând cont de dificultatea evacuării persoanelor din incinta lăcășurilor de cult (o singură cale de acces, prezenţa unor persoane în vârstă ori suferinde, care se deplasează dificil), recomandăm respectarea unor măsuri minime de prevenire a incendiilor și a infectării cu virusul SARS-CoV 2:
- Este obligatoriu să purtați masca de protecție. 
- Păstrați o distanță de siguranță între dumneavoastră și celălalt persoane. 
- Respectați indicațiile personalului desemnat să asigure bună desfășurare a slujbelor. 
- Desfăşurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericilor, iar în situaţia în care acestea se organizează în interior, limitarea accesului credincioşilor astfel încât să nu se aglomereze lăcăşul de cult.
-  În situaţia desfăşurării slujbelor religioase în interiorul lăcăşurilor de cult, se vor menţine fixate în poziţie deschisă uşile de acces/evacuare în/din biserică şi se vor îndepărta/elimina covoarele/mochetele şi mobilierul (scaune, bănci) din zona centrală a bisericilor, care nu sunt fixate ferm de pardoseală, cu excepţia celor folosite de ierarhi în cadrul slujbelor religioase.
- În cazul organizării slujbelor religioase în bisericile din lemn nu se va permite aglomerarea credincioşilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici, au căile de evacuare insuficiente şi prezintă un risc foarte mare de incendiu și infectare cu SARS-CoV-2. 
- Evitarea desfăşurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare/renovare şi interzicerea desfăşurării lor în obiective în care sunt amplasate schele.
- Efectuarea, prin grijă factorilor de conducere de la biserici şi mănăstiri, a unui control riguros după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de iniţiere a unui incendiu.
- Desemnarea, de către ierarhi, a unor persoane responsabile, cu atribuţii de supraveghere atentă pe durata desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros a activităţilor din interiorul bisericilor şi de intervenţie operativă, cu mijloace de stingere proprii la îndemână (ex. stingătoare de incendiu);
- Instruirea, de către preoţi, a participanţilor la slujbe asupra necesităţii păstrării calmului şi evacuării în ordine a lăcăşului de cult în cazul producerii unui incendiu.
- Parcarea autovehiculelor în vecinătatea bisericilor şi a mănăstirilor astfel încât să nu se blocheze sau să se diminueze gabaritele căilor de acces pentru intervenţie al autospecialelor pompierilor sau să fie împiedicat accesul la hidranţii exteriori de incendiu.
Privind spaţiile de cazare şi colecţiile muzeale:
- Activitatea să se desfășoare respectând măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, conform Legii 55/2020 și a altor Hotărâri în viguare. 
- Instruirea, de către factorii de conducere şi administratorii aşezămintelor mănăstireşti, a persoanelor cazate în spaţiile proprii mănăstirilor, asupra măsurilor de prevenire care trebuie respectate şi privind modul concret de acţionare în situaţia producerii unor evenimente.
- Asigurarea permanentă a supravegherii atente a spaţiilor care adăpostesc valori de patrimoniu mobil, precum lăcăşurile de cult, colecţiile muzeale, depozitele de fonduri muzeale/carte rară şi atelierele de restaurare, pentru eliminarea posibilităţii de sustragere a unor obiecte de valoare / de cult şi, implicit, de recurgere la tehnică incendierii, pentru acoperirea urmelor unor asemenea infracţiuni.
Privind utilizarea lumânărilor şi a focului deschis:
- Instruirea, de către preoţi, a participanţilor la slujbele religioase de Sfânta înviere, asupra faptului că lumânările aprinse trebuie ţinute la distanţă de haine, păr, mobilier, coroane sau alte obiecte de cult din materiale combustibile din interiorul bisericii şi, de asemenea, că se recomandă evitarea deplasării cu lumânările aprinse în autovehicule (autoturisme, autocare, microbuze).
-  Interzicerea utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor şi a curţilor lăcăşurilor de cult, precum şi a cimitirelor din vecinătatea acestor obiective, în contextul în care asemenea activităţi se desfăşoară, de regulă, premergător Sfintelor Sărbători de Paşte.
În cazul producerii unui eventual incendiu în lăcăşul de cult:
- Se evacuează toţi enoriaşii din biserică, prin grijă şi coordonarea preoţilor, utilizând echilibrat toate căile de evacuare existente, inclusiv cele din altar, acolo unde acestea există, o atenţie deosebită fiind acordată persoanelor în vârstă ori cu un grad de mobilitate redus;
- Concomitent cu evacuarea persoanelor, se asigură prima intervenţie pentru stingerea incendiului, utilizând stingătoarele de incendiu;
- Se vor anunţa de îndată serviciile de urgenţă profesioniste la numărul de apel unic 112 şi serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă al localităţii.
Totodată, săptămâna trecută, dar și în perioada următoare, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Argeș au desfășurat și planificat o serie de controale tematice şi activităţi de informare preventivă la  lăcăşurile de cult, ansambluri mănăstireşti și unități turistice din judeţul Argeş.
Vă informăm că, atât personalul de intervenție cât și de prevenire va fi prezent, pe timpul desfășurării slujbelor religioase în Noaptea de Înviere, în cele mai importante lăcășuri de cult, unde cu ani în urmă s-a constatat o afluență mare de persoane.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concert filarmonica Dacika

Dacika, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar