Acasă / EVENIMENT / Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimopniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 815 persoane și au fost verificate 585 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate în cadrul acțiunilor, au fost aplicate 358 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 76.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, un total de 315 sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 30 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.

testarea-cu-aparatul-Drugtest
Trafic rutier mai sigur – obiectiv al activităților desfășurate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică în 68 de filtre rutiere.
În aceste acțiuni au fost efectuate 239 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 320 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 70.000 de lei.
Cu aceeași ocazie, în urma abaterilor, au fost reținute 14 permise de conducere și retrase 17 certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 54 au fost ca urmare a depășirii regimului legal de viteză, iar dintre acestea, 7 abateri au constat în depășirea regimului legal cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală, conducătorii auto ce adoptau astfel un comportament cu potențial ridicat de a genera accidente fiind scoși din trafic, prin măsura complementară prevăzută de lege, de reținere a permisului de conducere.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

minor-disparut-1

Minorul de 15 ani, căutat de poliție a fost găsit!

„Că urmare a preluării în presă a aspectelor referitoare la căutările desfășurate pentru găsirea minorului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar