În ultimele 48 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost legitimate 1.712 persoane și au fost verificate 1.148 de autoturisme.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 609 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 133.000 de lei, dintre care 612 sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 83 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
Tag-uri- . A autoturism Ca urmare a abaterilor constatate ia public r
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...