În ultimele 72 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică. Au fost desfășurate acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Astfel au fost legitimate 1.943 de persoane și au fost verificate 1.290 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 467 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 121.000 de lei, dintre care un total de 334 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 126 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
Reducerea riscului de accidente – obiectiv al acțiunilor desfășurate de polițiștii rutieri la trecerea dintre ani
Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv. Polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică, în 155 de filtre rutiere, fiind efectuate 679 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv. Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 459 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproximativ 110.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 29 de permise de conducere și retrase 19 certificate de înmatriculare. Din punct de vedere al abaterilor ce atrag răspunderea contravențională, din totalul sancțiunilor la regimul rutier, 42 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, dintre care 15 abateri privind viteza excesivă, ce implică măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce.