Acasă / EVENIMENT / Acțiuni desfășurate în ultimele 24 de ore de polițiștii argeșeni

Acțiuni desfășurate în ultimele 24 de ore de polițiștii argeșeni

În ziua de 08 septembrie, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică. Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au fost legitimate 1.012 persoane și au fost verificate 789 de autoturisme. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 449 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 93.000 de lei, dintre care 382 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 58 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.

rutiera arges (2)

Reducerea riscului rutier – obiectiv al acțiunilor polițiștilor rutieri

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv. Împreună cu structurile de ordine publică, polițiștii rutieri au acționat în 40 de filtre rutiere, fiind efectuate 455 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate de către polițiștii rutieri, au fost aplicate, pentru abateri la normele rutiere, 382 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute 22 de permise de conducere și retrase 22 de certificate de înmatriculare. Din totalul abaterilor la regimul rutier constatate de polițiști, 92 au fost depășiri ale regimului legal de viteză. Dintre permisele de conducere reținute, ca urmare a săvârșirii unor contravenții, 9 au fost ca urmare a depășirii limitei de viteză cu peste 50 de km/h față de limita legală și 7 ca urmare a consumului de alcool, astfel conducătorii care au adoptat un comportament cu risc crescut de generare a unor accidente au fost școși din trafic. În mod deosebit, polițiștii rutieri atrag atenția asupra unui comportament responsabil în trafic, acționând pentru depistarea comportamentului agresiv, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă după ce au consumat alcool sau substanțe psihoactive, punând astfel în pericol și pe ceilalți utilizatori ai drumului public. În acest context, amintim despre modificările referitoare la felul în care se aplică pedepsele în situația unor accidente din care rezultă decesul unor participanți la trafic, iar conducătorul auto responsabil conduce sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără drept, acestea fiind situații în care pedeapsa ce va fi aplicată de instanța de judecată va fi cu executare. Totodată, amintim și de modificările adoptate prin Ordonanța de Urgență 84 din 28 iunie 2024, precum și Ordonanța de Urgență 97 din 11 iulie 2024. Polițiștii argeșeni vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, în cadrul activităților acționând și pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar