În zilele de 14 și 15 august, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică. Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au fost legitimate 2.476 de persoane și au fost verificate 1.821 de autoturisme. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 1.030 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 248.000 lei, dintre care 802 sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 173 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
Tag-uri- . 24 A autoturism Ca urmare a abaterilor constatate ia public r
Citeşte şi ...
,,Toamna în viziunea artiștilor contemporani”,organizată de artistul plastic Mihaela Viorela Martin
Vineri, 8 noiembrie ,ora 12,,,Galeria.art „din Pitești a fost gazda expoziției de artă plastică,,Toamna în ...