În ziua de 18 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe sectoarele de drum aflate în responsabilitate, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.
Ca urmare a abaterilor constatate în cadrul acțiunilor din ziua de sâmbătă, polițiștii rutieri piteșteni au aplicat 78 de sancțiuni contravenționale, cu valoare totală de 14.377,5 lei, pentru abateri la normele privind circulația pe drumurile publice, și au aplicat măsurile complementare de reținere a 7 permise de conducere, dintre care unul pentru consum de alcool, unul pentru viteză excesivă și 4 pentru conducere agresivă.
Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 18 ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe str. Nicolae Dobrin din Pitești, adoptând un comportament agresiv în timpul conducerii pe drumurile publice, prin realizarea intenționată a unui derapaj, pentru rotirea autovehiculului.

De asemenea, pe str. Armand Călinescu din Pitești, polițiștii rutieri piteșteni au depistat un tânăr de 23 de ani, din Pitești, care conducea agresiv, prin deplasarea succesivă de pe o bandă pe alta, în scopul depășirii altor autovehicule, punând în pericol deplasarea în condiții de siguranță a celorlalți participanți la trafic.
Pe str. Basarabia, plițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un alt tânăr, de 20 de ani, din Pitești, care conducea agresiv, prin deplasarea succesivă de pe o bandă pe alta, în scopul depășirii altor autovehicule, punând în pericol deplasarea în condiții de siguranță a celorlalți participanți la trafic.
A patra situație privind conducerea agresivă a fost constatată de polițiștii rutieri piteșteni pe str. Frațiii Golești, unde un bărbat de 26 de ani, din Mărăcineni, conducea o motocicletă, pe o singură roată.
Ca urmare a abaterilor, fiecare dintre cei patru conducători auto a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, fiind aplicată și măsura complementară implicită, de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.
Foto Press 24