Agenţii Poliţiei Locale Piteşti au desfăşurat multiple activităţi de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, în toate domeniile de activitate pentru care sunt împuterniciţi să acţioneze, respectiv: asigurarea ordinii publice, circulaţiei pe drumurile publice, disciplina în construcţii şi afişajul stradal, protecţia mediului, activităţi comerciale şi evidenţa persoanelor .
O atenţie deosebită a fost acordată creării unui climat de ordine şi siguranţă în preajma unităţilor şcolare, prin desfăşurarea de acţiuni punctuale în zonele şcolare cât şi prin prezenţa poliţistului local la intrarea şi ieşirea elevilor de la cursuri.
Serviciului Siguranţă Rutieră din cadrul Poliţiei Locale, a acordat un număr de 329 sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală de 40180 lei, in deosebi pentru parcarea / staţionarea neregulamentară a autovehiculelor.
Efectuarea de controale în pieţele municipiului Piteşti în vederea unui comerţ civilizat. Au executat peste 850 de controale agenţilor economici, producătorilor agricoli, unităţi de alimentaţie publică si alte acţiuni specifice, în care au acordat 76 sancţiuni contravenţionale .
Pe linie de linişte şi ordine publică, Poliţia Locală a acordat un număr de 248 sancţiuni contravenţionale, in valoare totala de 26320 lei .
Au executat acţiuni pentru asigurarea unui climat de siguranţă, în mijloacele de transport în comun, făra a fi semnalate evenimente deosebite.
In luna noiembrie 2015, agenţii Politiei Locale, au acordat un număr de 653 sancţiuni contravenţionale.
Marţi, 08.12. 2015, in jurul orei 01.00, o patrula a Politiei Locale Piteşti împreuna cu agenţi din cadrul Secţiei 2 Politie, au fost informaţi ca in parcul Lumina, cineva a ameninţat prin Serviciul de Urgenta 112 , ca se va sinucide. Patrula mixta a ajuns imediat in zona mai sus amintita si au găsit o persoana de sex masculin care , la vederea poliţiştilor a incercat sa se sinucidă prin spânzurare. Agenţii au reusit sa ii desfacă sfoara din jurul gatului solicitând imediat si ambulanta. In scurt timp individul a fost transportat la Spitalul Judeţean pentru mai multe investigaţii medicale. In urma identificării, s a stabilit ca se numeşte C. R. de 47 ani din Piteşti si a recurs la acest gest in urma unor certuri cu şotia.
Acasă / SOCIAL / Activităţi de prevenire şi combatere ale agenţilor de Poliţie Locala Piteşti in perioada 01.-30.11.2015
Citeşte şi ...
Când totul dispare, ce mai rămâne?
Deși tragem periodic semnale de alarmă, incendiile la locuințe continuă să provoace tragedii. În primele ...