Acasă / EVENIMENT / Activități preventive desfășurate de polițiști în școli

Activități preventive desfășurate de polițiști în școli

Acţiune-antidrog

Vineri, 22 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș au desfășurat activități cu caracter informativ-preventiv la Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Dima” din municipiul Pitești.În cadrul activităților au fost prezentate aspecte privind reducerea victimizării minorilor, respectarea normelor de conviețuire socială precum și reguli privind utilizarea responsabilă a rețelelor de socializare.Totodată, au fost prezentate și efectele și riscurile consumului substanțelor cu efect psihoactiv, fiind prezentate aspecte specifice Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.De asemenea, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au acționat în incinta unității școlare, pentru creșterea siguranței elevilor și a cadrelor didactice în spațiile școlare și adiacente acestora, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială, precum și a respectării prevederilor legale privind comercializarea și consumul produselor din tutun, fapte ce constituie contravenții prevăzute de Legea nr. 349/2002.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar