Acasă / EVENIMENT / Activități preventive desfășurate în școli

Activități preventive desfășurate în școli

În ziua de 26 ianuarie, liceenii din Costești au primit vizita polițiștilor Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș, precum și a unui specialist din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.
Subiectul actual, intens dezbătut, a fost prezentat la Liceul Teoretic și la Liceul Tehnologic Costești, pornind de la metode prin care o persoană poate ajunge victimă a traficului de persoane.

Pentru ca impresiile să rămână în preocupările liceenilor, activitatea a avut ca principiu un dialog interactiv, obiectivul fiind ca elevii să identifice situațiile de risc și să reușească să le evite înainte de a deveni victime.
În acest context, oamenii legii au reamintit că traficul de persoane rămâne un fenomen în plină evoluție, atât din punct de vedere al interesului manifestat de traficanți, aflați într-o necontenită căutare de mijloace de îmbogățire rapide și ilegale, cât și al interesului manifestat de organisme internaționale, angrenate în contracararea acestui adevărat flagel. Victimele sunt în principal femei și fete, traficate în scopul exploatării sexuale. Vulnerabilitatea crescută rezultă din traiul în condiții materiale precare, căutarea unor oportunități mai bune în viață, lipsa educației și a accesului la informație ori lipsa experienței de viață socială (minori), atitudini și judecăți naive de genul ,mie nu mi se poate întâmpla, proveniența victimelor din familii dezorganizate sau monoparentale (dorința de a scăpa de un mediu abuziv sau neglijent), din centre de plasament, persoane cu dizabilități care sunt ușor victimizabile.
De cele mai multe ori, victimizarea se petrece pe teritoriul altor state, unde există cerere pentru forță de muncă ieftină, pentru servicii sexuale, sau unde există contextul și se tolerează faptele de cerșetorie sau chiar furturi mărunte, la care victimele pot fi obligate să le comită.
„Informarea joacă un rol foarte important pentru prevenirea acestei categorii de fapte, iar mai multe informații din domeniu pot fi accesate gratuit pe pagina de internet a Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, la link-ul https://anitp.mai.gov.ro/ ” – poliţia judeţeană.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar