Acasă / EVENIMENT / Activitățile cultural – artistice în perioada 22 – 29 septembrie 2023

Activitățile cultural – artistice în perioada 22 – 29 septembrie 2023

Consiliul Județean Argeș vă invită să participați la activitățile cultural – artistice organizate de către instituțiile subordonate, în perioada 22 – 29 septembrie 2023.
Sâmbătă – 29 septembrie
Ora: 11.30 – URSUL PĂCĂLIT DE VULPE – Hazul și necazul își dau întâlnire în savuroasa poveste ce face parte din universul creat de Ion Creangă. Cei mici au ocazia să vadă ,,în carne și oase” personajele care au făcut deliciul copilăriei de-a lungul multor generații. ,,Ursul păcălit de vulpe” este o lecție de istețime predată celor mici, în cel mai captivant mod, de către actorii Secției pentru copii și tineret AȘCHIUȚĂ. Biletele se pot achiziționa de la Agenția Teatrală sau accesând următorul link. (TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Mare).

Alba-ca-Zapada
Ora: 19.00 – VOLPONE – „Volpone” este un spectacol care devoalează o lume excentrică, plină de exuberanțe și de perversitate rafinată. Este lumea celor care pentru a-și păstra iluzia puterii, sunt în stare să vândă atât sufletele lor, cât și pe ale altora. Personajul Volpone este singurul care este lucid. El are abilitatea să jongleze cu slăbiciunile celor vânduți banului. (TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Studio „Liviu Ciulei”).
Duminică – 30 septembrie
Ora: 11.30 – MOTANUL ÎNCĂLȚAT – Spectacolul „Motanul încălțat”, în regia lui Geo Balint este o poveste binecunoscută a lui Charles Perrault, despre cel de-al treilea și cel mai tânăr fiu care primește partea cea mai mică din moștenire, aproape nimic. Fiul a primit totuși o pisică, pe care o credea inutilă. În acest basm, personajul principal, Motanul, prezintă calitățile unui fiu mai mic, care sunt inteligența, vitejia și spiritul. Morala poveștii este că un om trebuie să se bazeze întotdeauna pe abilitățile sale și că este important să crezi în tine și să fii creatorul norocului tău. (TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Studio „Liviu Ciulei”).
Ora: 19.00 – GAIȚELE – „Iubirea care ucide” – De ce Gaițele? Astăzi? Un text savuros al unei lumi de acum 90 de ani, suprapus unei povești triste … mai poate fi interesant? Ei bine da, pentru că mesajul lui profund va deveni supratema spectacolului nostru: ”iubirea care ucide”. Această pasiune se manifestă în forme sensibile dar și grotești într-o familie care devine emblematică pentru o societate scindată între candoare și ură, unde dialogul nu-și mai găsește rostul!?! Parcă seamănă cu ceva ce știm și trăim. M-aș bucura dacă efortul minunaților mei colegi va ajunge la sufletul spectatorului.” (TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Mare).
Miercuri – 27 septembrie
Ora: 08.00 – CĂLĂTOR PRIN ȚARA MEA – Prelegere, prezentare power-point și lectură, prilejuite de Ziua Mondială a Turismului – 27 septembrie; participă elevii clasei a VIII-a. (Biblioteca Județeană Argeș – Școala Gimnazială Nicolae Iorga).
Joi – 28 septembrie
Ora: 12.00 – CLUBUL DE LECTURĂ – Lecturi publice – citesc poeta SIMONA VASILESCU și invitații săi: SILVIA GIURGIU, MARIA GIURGIU, CONSTANTIN TEODOR CRAIFĂLEANU, OCTAVIAN DÂRMĂNESCU, OVIDIU ȘTEFAN CIUCĂ. (Esplanada BJA).
Vineri – 29 septembrie
Ora: 15.00 – EUROPE DIRECT ARGEȘ, LA NOAPTEA CERCETĂTORILOR 2023 – Participare la evenimentul organizat de Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației; evenimentul face parte din seria de acțiuni Marie Sklodowska-Curie din proiectul-cadru Horizon Europe.( BJA – Universitatea Pitești).
Alte activități culturale organizate de BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ:
În perioada 22 – 29 septembrie – REGINA MARIA – ISTORIE ȘI DESTIN – Expoziție de fotografie, dedicată Reginei Maria a României; fotografiile sunt preluate din revistele Vatra (1929), Gazeta noastră ilustrată (1922), Realitatea ilustrată (1929, 1935, 1936), Ilustrațiunea română (1929). (Holul BJA – Etajul al II-lea).
În perioada 22 – 29 septembrie – PERSONALITATEA LUNII SEPTEMBRIE: PRINCIPESA ANA A ROMÂNIEI – 100 DE ANI DE LA NAȘTERE (18 SEPTEMBRIE 1923 – 1 AUGUST 2016) – Expoziție de albume, fotografii, cărți, enciclopedii din colecțiile Bibliotecii Județene Argeș. (Holul BJA).
25/28 septembrie – ESENȚE, PERSPECTIVE, PERSONAJE – Grupaj de poeme din creația scriitorului palestinian MAHMOUD DARWISH; cronică de film – INTIMITATE – thriller politic, Spania, 2021. (Biblioteca Județeană Argeș – Rubrică online).
În perioada 22 – 29 septembrie – LEUL ROMÂNESC – Expoziție de bancnote și de monede din perioada 1941 – 2005, prilejuită de Ziua Leului Românesc – 16 septembrie. (Holul BJA).
În perioada 22 – 29 septembrie – ENCICLOPEDIILE – IZVOR DE CUNOAȘTERE AL UMANITĂȚII – Expoziție realizată cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la publicarea primei enciclopedii românești – Enciclopedia Română (Sibiu, 1898), tipărită la inițiativa ASTRA. (Holul BJA Etajul I).
În perioada 22 – 29 septembrie – LUMEA IMAGINARĂ A LUI CHRISTIAN TSCHIERSKE. ÎN MIJOCUL MUNȚILOR, FLORILOR ȘI PĂSĂRILOR MULTICOLORE – Expoziție de pictură – peisaje suprearealiste, fantastice, amintind de lumea basmelor europene, care creează un echilibru discret și elegant între dimensiunea figurativă și cea abstractă. (Holul BJA).
Expoziții permanente și temporare organizate de Muzeul Golești sau în parteneriat cu alte instituții de cultură:

Expoziția Din comorile etnografice ale Munteniei, organizată împreună cu Muzeul Municipal Câmpulung și Muzeul Județean Giurgiu.
Expoziția temporară Motive decorative în arta plastică. Donația Daniela Frumușelu.
Expoziție „Sate model. Dioști-Antonești” – în parteneriat cu Ordinul arhitecților din România, Expoziție Portul tradițional bănățean
Expoziție temporară organizată în parteneriat cu Muzeul Satului Bănățean, Colecția etnografică – Marius Matei;
Expoziție de artă contemporană – Drum sacru – de Alina Vuxanovici;
Expoziție Marama românească-frumusețe și decor. Expoziție de marame din patrimoniul Muzeului Golești. Eveniment organizat în colaborare cu Muzeul Național Bran.
Expoziția Simbolistica motivului viță-de-vie în arta românească populară. Expoziție organizată în parteneriat cu Muzeul Municipal Câmpulung-Muscel. (Secția de etnografie a Muzeului Municipal Câmpulung, (iulie-decembrie).
Expoziția temporară Constelații românești tradiționale, organizată în parteneriat cu Complexul Astronomic Baia Mare (proiect de revitalizare a astronomiei populare românești) – iulie-septembrie
Expoziția temporară Tadeusz Kościuszko – Prețul libertății, în parteneriat cu Institutul Polonez din București (mai-septembrie).
Expoziție temporară Universul copilăriei de altădată, în parteneriat cu Asociația Muzeul Jucăriilor București.
Expoziție temporară Înveşnicirea sufletului – sacrul în viaţa ţăranului român, obiecte de patrimoniu deosebite: icoane pictate, icoane de vatră, pristolnice, dar şi copacul cu „cruci de jurământ”;
Expoziția Bolnița banului Radu Golescu.
MUZEUL GOLEȘTI își așteaptă vizitatorii în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 09.00-18.00.
MUZEUL JUDEȚEAN ARGEȘ:

Planetariul (Armand Călinescu, nr. 44, Corpul C, intrarea dinspre B-dul Eroilor). Spectacolele Planetariului sunt între orele 09.00 – 17.00, de marți până duminică, doar cu programare la telefon: 0723.344.586.

Expoziţia Flori de mină – Comorile adâncurilor (Sediul Central, Corpul B / Str. Armand Călinescu, nr. 44)
Program de vizitare: luni-duminică, 09.00-19.00

Galeria Naţională de Artă Naivă (Armand Călinescu, nr. 44, Corpul C, intrarea dinspre B-dul Eroilor)
Program de vizitare: luni-duminică, 09.00-19.00

Muzeul Sportului Argeşean ,,Campionii” (Sediul Central, Corpul B / Str. Armand Călinescu, nr. 44, Intrarea din Bulevardul Eroilor)
Program de vizitare: luni-duminică, 09.00-19.00

Castrul roman Câmpulung-Jidova (Câmpulung, şoseaua DN 73, jud. Argeș)
Program de vizitare: luni-duminică: 09.00-17.00

Lapidarium (Sediul Central, Corpul B, Str. Armand Călinescu, nr. 44)
Program: luni-duminică: 09.00-19.00
Casa Memorială „Dinu Lipatti” (Comuna Leordeni, Sat Ciolcești, jud. Argeș)
Program de vizitare: luni-duminică: 09.00-17.00

Cetatea Poienari (Căpățâneni, comuna Arefu, județul Argeș)
Închisă pentru lucrări de conservare și reabilitare

Activități organizate de MUZEUL JUDEȚEAN ARGEȘ:

Galeria Națională de Artă Naivă, expoziția temporară „Imagini din nevăzut”, a artistului vizual, Lavinia Elena Vieru;
„Exponatul lunii”, lucrarea de pictură ,,Tânără romană”, semnată Leon Goldstein.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Patriarhie-2

Filarmonica Pitești, aplaudată la scenă deschisă, într-un concert extraordinar la Patriarhia Română!

Instituția noastră a susținut aseară, în premieră, concertul extraordinar „Acasă de sărbători”, la Patriarhia Română. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar