Acasă / EVENIMENT / Adolescent anchetat pentru tâlhărie

Adolescent anchetat pentru tâlhărie

TalharPloiesti01

Judiciarişti ai Biroului Investigaţii Criminale Piteşti au finalizat cercetările într-un dosar penal privind un adolescent de 17 ani, din Ploieşti, bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie. Acesta a atacat o femeie şi un puştan de 14 ani, de la care a sustras o poşetă, respectiv un telefon mobil. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de emitere a rechizitoriului şi trimiterea ploieşteanului în judecată. După cum am relatat la momentul potrivit, în seara de 20 ianuarie, aflat pe Calea Câmpulung din Piteşti, flăcăul a acostat un puştan de 14 ani de la care a sustras un telefon mobil şi suma de 100 lei. Pentru a-şi asigura scăparea şi pentru a împiedica orice eventuală încercare de opunere, împricinatul a scos un briceag cu care şi-a ameninţat victima, apoi s-a făcut nevăzut. La foarte scurt timp de la comiterea faptei, prin zonă a trecut o patrulă a Secţiei 1 Poliţie Piteşti. Puştanul le-a relatat oamenilor legii cele întâmplate, iar aceştia au început căutările. Nu a durat mult şi suspectul a fost dibuit printre blocurile din cartier. Cercetările au fost preluate de judiciarişti ai Biroului Investigaţii Criminale Piteşti, care au stabilit că este vorba despre Bogdan D. Extinzând verificările, poliţiştii au mai stabilit că, în seara de 16 ianuarie, cel în cauză ar fi atacat o femeie, căreia i-a smuls poşeta de pe umăr şi a fugit cu prada. Din verificări a rezultat că adolescentul se afla sub control judiciar, el fiind unul dintre cei care au spart chioşcuri din zona centrală a municipiului şi au furat pachete cu ţigări. Reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene, a fost dus la instanţa de judecată cu propunerea de arestare, iar pe numele lui a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar