Acasă / EVENIMENT / Afine confiscate, negustori amendaţi

Afine confiscate, negustori amendaţi

Polițiștii argeșeni împreună cu reprezentanții a două ocoale silvice au efectuat o serie de controale la vânzătorii ambulanți de fructe de pădure fiind vizate persoanele care vând fructe pe marginea drumului.

Peste au fost confiscate de la mai mulţi negustori care nu aveau niciun document de provenienţă şi pentru a putea reuși să confiște marfa, polițiștii au cerut ajutorul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș.
Acţiunea a avut loc în cursul zilei de ieri, când polițiștii din cadrul Secției Rurale Tigveni, împreună cu reprezentanți ai Ocoalelor Silvice Vidraru și Șuici, au acționat pe raza comunei Sălătrucu pentru combaterea faptelor ce pot aduce atingere fondului forestier național, ocazie cu care au depistat mai multe persoane, cu cinci autovehicule, care ofereau la vânzare afine. Întrucât persoanele în cauză nu s-au supus indicațiilor polițiștilor, a fost solicitat sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș. În urma acțiunii, au fost aplicate şapte amenzi în valoare de 10.000 de lei pentru recoltarea de produse nelemnoase (afine), totodată fiind confiscată cantitatea de 839 de kg de afine. De asemenea, oamenii legii au aplicat și două amenzi în valoare de 200 de lei, pentru încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

afine

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar