Judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au continuat cercetările într-un dosar penal înregiatrat pentru comiterea infracţiunilor de agresiune sexuală şi corupere sexuală a minorilor şi au încarcerat un bărbat.
Acesta este Gheorghe M., de 38 de ani, din municipiul Slatina, judeţul Olt. Din primele verificări s-a stabilit că, în seara de 17 mai, cel în cauză ar fi manifestat acte de natură sexuală faţă de o copilă în vârstă de 10 ani în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun din Piteşti. Concret, copila şi fratele ei, de 12 ani, şi un alt băiat de 10 ani mergeau cu autobuzul spre Gara Sud. De ei s-a apropiat un individ care a pipăit-o şi a încercat să o sărute, dar fata s-a ferit şi împricinatul a lins-o pe faţă. Oripilaţi, doi călători au intervenit şi l-au dat jos din autobuz, iar fratele fetiţei a sunat la 112. O patrulă a Secţiei 4 Poliţie Piteşti a plecat în căutare şi suspectul a fost prins în apropiere de Autogara Sud. Cunoscut cu antecedente penale pentru furt şi tălhărie, bărbatul, care este persoană fără adăpost şi umblă dintr-un loc în altul, a fost reţinut pentru 24 de ore şi încarcerat. Prezentat instanţei de judecată, cel în cauză a fost arestat preventiv pentru 30 de zile şi a ajuns din nou în spatele gratiilor.
Tag-uri- . 24 A foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro r
Citeşte şi ...
Incendiut la un depozit materiale în comuna Bradu, strada Drumul 23
Intervin pompierii cu cinci autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD de prim ajutopr calificat și ...