Aşa cum v-am informat, un poliţist a fost victima unei agresiuni în timp ce se afla în misiune.
Evenimentul a avut loc în cursul zilei de miercuri, când un echipaj de ordine publică din cadrul Secției 2 Poliție Pitești a depistat într-un mijloc de transport în comun, un bărbat care nu purta mască de protecție şi căruia i s-a cerut să respecte normele sanitare și să asigure protecția individuală prin purtarea măștii, însă acesta a refuzat.
În această împrejurare, polițiștii i-au solicitat să se legitimeze, moment în care împricinatul a devenit agresiv verbal și fizic cu forțele de ordine, lovindu-l cu pumnul în faţă pe unul dintre agenţi.
Din acest motiv agresorul a fost imobilizat si condus la sediul poliției pentru a fi audiat şi luarea măsurilor legale care se impun, totodată fiind deschis şi dosar penal. De asemenea, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti pentru comiterea infracțiunii de ultraj. Vă reamin tim că este vorba despre Ionuţ R., de 27 de ani, din municipiu, care în afară de faptul că s-a ales cu dosar penal, a fost amendat cu 2.000 de lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încălcarea legii referitoare la unele măsuri privind prevenirea şi limitarea infectării cu noul coronavirus.
Ieri după-amiază, acesta a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă într-un alt dosar cu autor necunoscut deschis pentru lovire sau alte violenţe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Concret, individul a lovit un paznic de la un magazin, care îi atrăsese atenţia că nu are voie să intre în unitate dacă nu poartă mască de protecţie. Agresorul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Tag-uri- . 24 A amenda foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro public r
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...