Acasă / EVENIMENT / Alţi şapte stăpâni de sclavi, trimişi la închisoare

Alţi şapte stăpâni de sclavi, trimişi la închisoare

Miercuri seară, judiciarişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, împreună cu colegi de Secţia Rurală Schitu Goleşti şi sprijiniţi de mascaţi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au pus în aplicare şapte mandate de executare a pedepsei cu închisoarea emise de Curtea de Apel Piteşti într-un dosar în care s-au efectuat cercetări pentru comiterea infracţiunilor de trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, respectiv constituire a unui grup infracţional organizat. Este vorba despre un nou lot al stăpânilor de sclavi de la Berevoeşti, cătunul Gămăceşti, care a oripilat opinia publică şi a făcut înconjurul lumii, fiind preluat de majoritatea marilor agenţii de presă.

berevoesti-fotopress24roPedepse consistente
Astfel, magistraţi ai curţii piteştene au pronunţat condamnări definitive între patru ani şi opt ani şi opt luni de puşcărie cu executare în regim de detenţie împotriva altor şapte inculpaţi. Aceştia sunt Alin Grancea, de 30 de ani, care a primit cinci ani şi două luni, Cerasela Onică, de 26 de ani, condamnată la patru ani, Laurenţiu Grancea, de 35 de ani, care va avea de executat opt ani şi opt luni, Petre Grancea, de 56 de ani, condamnat la opt ani şi şase luni, Maria Grancea, de 54 de ani, condamnată la şase ani şi două luni, Ilie Valentin Furdui, de 39 de ani, condamnat la opt ani şi opt luni, şi Vasilica Grancea, de 29 de ani, care va sta după gratii şase ani şi două luni. Toţi cei în cauză au fost ridicaţi de mascaţi şi încarceraţi la Penitenciarul Mioveni.

Descinderi la Gămăceşti
În iulie 2016, procurorii DIICOT Piteşti, împreună cu poliţişti de la Brigăzile de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti şi Craiova, au făcut 40 de percheziţii la Berevoeşti, cătunul Gămăceşti, pentru destructurarea mai multor grupuri infracţionale organizate specializate în infracţiuni de trafic de persoane şi trafic de minori. Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2008, cei în cauză ar fi constituit mai multe grupuri infracţionale organizate structurate pe baza relaţiilor de familie, care au recrutat aproximativ 40 de persoane minore şi majore prin constrângere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau acestea, pe care le-au exploatat obligându-le la efectuarea de munci şi servicii unele de-a dreptul înjositoare.

Copii printre victime
Printre victime se numără copii, dar şi persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice ori cu situaţii materiale precare, care au fost forţate să muncească sau să practice cerşetoria, „prin procedee care au adus victimele în stare de aservire şi de lipsire de libertate”, arătau procurorii DIICOT. Cinci persoane, între care doi copii, exploatate de către membrii grupărilor din Berevoeşti, au fost găsite legate cu lanţuri. De asemenea, în urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat aproape 230.000 de lei, jumătate de kilogram de aur, maşini şi drujbe. În alte dosare disjunse din aceeaşi cauză, în care 38 de suspecţi au fost puşi sub acuzare, judecătorii au pronunţat anul trecut pedepse între patru ani şi 18 ani de închisoare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar