Acasă / EVENIMENT / Amendat cu 10.000 de lei pentru transport ilegal de lemne

Amendat cu 10.000 de lei pentru transport ilegal de lemne

transport lemne ilegal

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au finalizat verificările privind activitățile de transport material lemnos efectuate de către un bărbat din Uda, care nu are calitatea de transportator autorizat pentru această activitate.
În urma verificărilor efectuate în aplicația SUMAL 2.0, s-a stabilit că în perioada 01 ianuarie – 10 iulie a.c., cel în cauză ar fi efectuat mai multe transporturi de material lemnos, transportând un volum total de 84,24 metri cubi de material lemnos, depășind volumul de 20 de metri cubi pe an calendaristic, permis pentru transportatorii neprofesioniști. Ca urmare a constatării încălcării prevederilor art. 19, alin. 2, lit. c, din Legea 171/2010, rap. la art. 12, alin. 1, lit. o, din Normele H.G. 497/2020, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, totodată fiind luată măsura complementară de confiscare valorică a cantității de 84,24 m.c. de material lemnos, în valoare de 29.440,79 de lei.

lemnele-confiscate
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni, împreună cu polițiștii Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Ploiești-Biroul Județean Argeș au efectuat verificări la două societăți comerciale din zona de competență a Poliției Orașului Mioveni, ce au ca obiect de activitate comercializarea de material lemnos. În urma verificării și a comparării stocului scriptic cu cel faptic, a rezultat că una dintre societăți nu deținea în depozit cantitatea de 5,848 de mc de cherestea rășinoase. Ca urmare a abaterii constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, fiind dispusă și măsura complementară de confiscare valorică pentru cantitatea de 5,848 de mc cherestea rășinoase, în valoare de 5238,81de lei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar