Polițiștii din cadrul Serviciului Investigarea Criminalitaţii Economice Argeș au acționat și pentru prevenirea și combaterea încălcării dispozițiilor legale prevăzute de Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.Polițiștii au acționat pe raza municipiilor Pitești și Curtea de Argeș, la societăți comerciale cu spații publice, în incinta cărora se utilizează muzică în scop ambiental. În urma verificărilor, s-a constatat că 7 operatori economici nu dețineau autorizație neexclusivă emisă de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.) sau Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (C.R.E.D.I.D.A.M.), sustrăgându-se astfel de plata remunerației datorate producătorilor de fonograme din România, dar și artiștilor interpreți sau executanți.Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale conform Legii 8/1996, dintre care 6 sancțiuni în valoare totală de 18.000 de lei, respectiv 5 sancțiuni cu avertisment.
Citeşte şi ...
Perioada sărbătorilor nu trebuie să fie un coșmar pentru mulți oameni și pentru animale!
Dragoș Predescu, Prefectul județului Argeș: “Perioada sărbătorilor nu trebuie să fie un coșmar pentru mulți ...