În perioada 15-19 iulie 2024, polițiștii locali piteșteni din cadrul Serviciului Control – Mediu au derulat acțiuni de monitorizare la platform de deșeuri de pe raza municipiului. Activitățile s-au desfășurat între orele 06:00-22:00. În perioada amintită, au fost depistate 21 de persoane care nu depozitau corect deșeurile, punându-le în afara platformei si/ sau care nu aplicau selectarea colectivă a acestora. Au rezultat un număr de 12 sancțiuni contravenționale pentru faptele menționate mai sus. Pe lângă amenzi, celor depistați li s-a pus în vedere ca pe viitor să folosească corespunzator platformele de gunoi, prin selectare prealabilă, conform normativelor în vigoare. Menționăm faptul că majoritatea platformelor de gunoi sunt monitorizate video în permanență, iar sancțiunea pentru astfel de fapte este de la 1.000 de lei la 3000 lei. Pentru a păstra un oraș curat, diminuând riscul unor posibile îmbolnăviri urmare a astfel de gesturi, rugăm cetățenii să dea dovadă de responsabilitate și simt civic, prin selectarea corespunzătoare a deșeurilor rezultate din activitatea menajeră și, totodată, prin depozitarea lor în zonele special amenajate în acest sens.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...