Acasă / EVENIMENT / Amezi pentru tăieri ilegale de copaci pe raza comunei Berevoești

Amezi pentru tăieri ilegale de copaci pe raza comunei Berevoești

delicte silvice (3)

La data de 14 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, Biroul Județean Argeș, au verificat un agent economic de pe raza comunei Berevoești, cu activitate în domeniul silvic.În urma verificării și a comparării stocului scriptic cu cel faptic, a rezultat că societatea nu deținea, cantitatea de totală de 12,13 mc de lemn, iar depozitul nu era împrejmuit conform normelor în vigoare.
Totodată, în urma interogării aplicației SUMAL 2.0, s-a constatat faptul că, în calitate de transportator, societatea nu a efectuat fotografii conforme, din care să se distingă încărcătura transportată.Ca urmare a celor constatate, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, fiind dispusă și măsura complementară de confiscare valorică a cantității de 12,13 mc lemn foc fag, în valoare de 3.214,45 lei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar