Acasă / EVENIMENT / Ani grei de puşcărie pentru fiul ucigaş

Ani grei de puşcărie pentru fiul ucigaş

Criminalul-de-la-Miceşti
Recent, Tribunalul Argeş l-a condamnat, în primă instanţă, pe Tudor T., acum în vârstă de 30 de ani, la 18 ani de închisoare cu executare în regim privativ de libertate pentru omor, victimă fiind tatăl său, Petrişor T., de 66 de ani. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în termen de zece zile de la comunicare.
„Poliția Municipiului Pitești a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un bărbat din localitatea Micești ar fi fost înjunghiat de către fiul său. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Rurale Bascov și un echipaj medical, care au constatat că cele sesizate se confirmă, iar bărbatul, în vârstă de 66 de ani, a fost găsit decedat. Persoana bănuită de săvârșirea faptei, un bărbat de 29 de ani, a fost condusă la sediul poliției pentru audieri. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie sub forma agravantă a omorului, cercetările fiind desfășurate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș”, transmitea pe 30 octombrie 2021 poliţia judeţeană. După administrarea probatoriului, suspectul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, ulterior fiind arestat preventiv.
Vă reamintim că tatăl şi fiul, care locuiesc în Piteşti dar la adrese diferite, au mers la o proprietate pe care familia o deţine în Marişani, satul Purcăreni. În timp ce trebăluiau prin curte, cei doi s-au luat la ceartă şi într-un moment de furie fiul, care nu lucra nicăieri, a pus mâna pe un cuţit şi şi-a înjunghiat o singură dată tatăl în gât. Bărbatul a căzut secerat la pământ, iar tânărul a plecat la un vecin lăsându-şi tatăl într-o baltă de sânge. Bărbatul i-a povestit consăteanului ceea ce a făcut, iar acesta a alertat imediat autoritățile. La fața locului s-au deplasat oamenii legii și un echipaj medical care nu au putut face altceva decât să constate decesul sexagenarului. Polițiștii l-au găsit pe tânăr în locuința vecinului, de unde l-au ridicat și dus la audieri. Acesta și-a recunoscut fapta şi a declarat ca s-a înfuriat fiindcă tatăl, care deţinea un magazin cu produse naturiste în Piteşti, îi reproşa mereu că nu munceşte.
Se pare că tânărul, care după ce părinţii s-au despărţit a fost crescut de bunici, ar fi avut ceva probleme psihice. El a provocat un scandal cu vecinii şi a fost dus de poliţişti la Spitalul Vedea pentru investigaţii şi tratament, iar în 2018 a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare după ce a fost prins băut la volan pe un termen de supraveghere de doi ani şi obligat la 120 de zile muncă în folosul comunităţii.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar