Acasă / EVENIMENT / Ani grei de puşcărie pentru sclavii de la Berevoeşti

Ani grei de puşcărie pentru sclavii de la Berevoeşti

berevoesti-fotopress24roDupă ore lungi de deliberări, magistraţi ai Tribunalului Argeş au pronunţat noi condamnări în dosarul stăpânilor de sclavi din Berevoeşti, care au oripilat o ţară întreagă prin tehnicile de tortură aplicate. Astfel, alţi şase dintre împricinaţi au fost condamnaţi la închisoare, dar decizia nu e definitivă şi poate fi contestată. Pedepsele cele mai mari sunt, de data asta, cuprinse între cinci ani şi două luni şi 18 ani şi 10 luni de puşcărie cu executare în regim privativ de libertate.
Pedepse grele

Cea mai mare pedeapsă, de 18 ani şi 10 luni de închisoare, a primit-o Costinel Bădală, care e acuzat că a făcut trafic de persoane şi de minori, dar şi că a torturat doi minori timp de mai multe luni. În aceeaşi cauză au mai fost condamnaţi Traian Păun (fiul), la 10 ani, Petruţa Minuca Păun, la opt ani şi şase luni, Florin Feraru, la opt ani, cinci luni şi 10 zile, Ancuţa Mariana Feraru, la cinci ani şi două luni, respectiv Traian Păun (tatăl), la 11 ani şi şase luni. Totodată instanţa a decis că timp de cinci ani după executarea pedepselor inculpaţii nu au voie să ia legătura cu foştii sclavi sau cu familiile acestora. De asemenea, ei au fost obligaţi să plătească daune în valoare de 60.000 euro pentru trei dintre victime.

Condamnări anterioare
Anul trecut, după cum v-am informat la momentul potrivit, alţi şapte stăpâni de sclavi au fost condamnaţi la ani grei de puşcărie. Astfel, Ilie Valentin Furdui şi Laurenţiu Grancea au primit câte 13 ani de închisoare, Petre Grancea a luat 10 ani şi opt luni, Maria Grancea, Alin Grancea şi Vasilica Grancea au primit câte şapte ani şi patru luni, iar Cerasela Onică a luat patru ani şi opt luni, toate pedepsele fiind cu executare în regim de detenţie. La acea dată, ei au fost obligaţi la plata a câte 20.000 euro daune morale către Ion Cristinel Bradu, Daniel Arsene şi Marcel Stan.
În septembrie 2017, alţi cinci stăpâni de sclavi, şi anume Codruţ Ciprian Onică, Aurel Onică, Viorel Grancea, Silvia Grancea şi Ionuţ Cătălin Grancea, au primit pedepse cuprinse între trei ani şi cinci ani şi patru luni de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Pe rolul instanţelor mai sunt încă trei procese cu alţi 19 de stăpâni de sclavi. Printre ei se află Nicolae Feraru, Alin Crinu Brumaru, Costel Feraru, Mugurel Vasile Feraru, Mihaela Feraru, Cerasela Maria Burmaru, Liliana Feraru, Elena Murşavelea ş.a.

Descinderi în miez de vară
Vă reamintim că, în iulie 2016, sute de poliţişti, jandarmi şi mascaţi au descins, coordonaţi de procurori DIICOT Piteşti, la Berevoeşti, cătunul Gămăceşti, unde au descoperit că mai multe familii de rudari înrudite între ele exploatau prin muncă mai multe persoane pe care fie le minţiseră că le angajează, fie le răpiseră din locuinţe. Victimele erau obligate să fure lemne din pădure, să cerşească sau să presteze diverse alte activităţi, unele de-a dreptul înjositoare. Ca să distreze, rudarii îi supuneau pe sclavi la umilinţe, inclusiv la bătăi crunte cu lanţul, cu biciul sau cu vătraiul. Chiar în ziua descinderilor, unii dintre sclavi au fost găsiţi legaţi în lanţuri, iar alţii la tăiat de copaci în pădure sau făcând curăţenie în curţi şi grajduri. Rudarii sunt acuzaţi că pe parcursul a 12 ani au racolat peste 40 de oameni săraci, copii sau persoane cu dizabilităţi, pe care le-au supus la chinuri greu de imaginat, inclusiv la înfometare.

Fost sclav devenit criminal

De asemenea, vă mai reamintim că, în octombrie anul trecut, Ionuţ Ştefan Iordache, de 33 de ani, şi-a ucis tatăl, Alexandru, de 58 de ani, în bătaie, în casa din satul Stoborăşti, comuna Tufeni (aflată la doi kilometri de Bârla), unde locuiau. Victima, care avea un picior amputat, a fost descoperită chiar de fiica sa, care a anunţat poliţia. Autorul omorului este unul dintre foştii sclavi şi se pare că perioada petrecută la Gămăceşti l-a marcat psihic pe viaţă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar