Acasă / EVENIMENT / Aproape 2.000 de persoane şi 126 de mijloace de transport au fost verificate de poliţişti în ultimele 24 de ore

Aproape 2.000 de persoane şi 126 de mijloace de transport au fost verificate de poliţişti în ultimele 24 de ore

Poliţiştii argeşeni continuă activitățile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici cu privire la noile prevederi legislative, referitoare la prevenirea răspândirii coronavirusului, dar vor acționa și pentru verificarea respectării acestora.
În contextul actual, polițiștii recomandă tuturor cetățenilor să conștientizeze importanța, atât pentru propria persoană, cât și pentru întreaga comunitate, a respectării măsurilor pentru limitarea riscului de răspândire a infectării cu coronavirus.
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au desfășurat 29 de acţiuni punctuale, dintre care 26 au fost organizate independent de către poliţişti, 2 organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri.
În cadrul acțiunilor au fost verificate aproape 2.000 de persoane, precum și 126 de mijloace de transport.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 235 de societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 209 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 12.500 de lei, după cum urmează:
- 194 de sancțiuni, în valoare de 12.500 de lei, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii;
- 15 sancțiuni, ca urmare a nerespectării interdicțiilor de deplasare;
În ziua de 26 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, Biroului Siguranță Școlară, Biroului pentru Protecția Animalelor și Compartimentul de Analiză si Prevenire a Criminalitității, împreună cu polițiștii din cadrul secțiilor de poliție urbane, au acționat pentru informarea operatorilor economici, dar și pentru verificarea respectării normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului și a celor sanitar-veterinare, în incinta complexelor comerciale, din municipiul Pitești și localitatea Bradu, constatându-se faptul că agenții economici au pus în aplicare noile prevederi legislative.
Totodată, au fost legitimate și verificate, aleatoriu, mai multe persoane din incinta complexelor comerciale, constatându-se că acestea dețineau certificat verde.
De asemenea, agenților economici le-au fost reprelucrate prevederile Hotărârilor Guvernului nr. 1090/2021 și 1130/2021, precum și ale Legii nr. 55/2020.
În ziua de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au legitimat 18 persoane și au verificat 17 de mijloace de transport persoane.
De asemenea, au fost efectuate instruiri cu reprezentanții a 28 de operatori economici, dar au fost efectuate și verificări în ceea ce privește respectarea legislației în vigoare, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov-2.
În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, cu avertisment, conform Legii 55/2020.
În ziua de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au legitimat 30 de persoane și au verificat 15 mijloace de transport persoane.
De asemenea, au fost efectuate instruiri cu reprezentanții operatorilor economici, dar au fost efectuate și verificări în ceea ce privește respectarea legislației în vigoare, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov-2.
În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.500 de lei, conform Legii 55/2020.
În ziua de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au verificat 114 persoane, 6 mijloace de transport, precum și 16 agenţi economici.
Au fost instruiți agenții de pază, șefii de tură și administratorii societăților comerciale, cu privire la respectarea prevederilor Hotărârilor Guvernului nr. 1090/2021 și 1130/2021, precum și ale Legii nr. 55/2020.
În urma verificărilor efectuate, la o societate comercială de pe b-dul Nicolae Bălcescu din Pitești, s-a constatat faptul că nu sunt respectate prevederile planului de pază, fiind aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 5.000 lei, conform Legii 333/2003.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

accident grav buzoesti (1)

Accident grav în comuna Buzoești

Pe parcursul nopții, două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar