Acasă / EVENIMENT / Arderile necontrolate, coşmarul pompierilor

Arderile necontrolate, coşmarul pompierilor

Începând de sâmbătă și până acum, arderile necontrolate de pe raza judeţului au afectat o suprafață de aproximativ 38.000 mp, pompierii militari fiind solicitați să intervină pentru limitarea efectelor a nu m ai puţin de 14 incendii care au cuprins circa 1.000 kg de deșeuri din plastic, 3.000 kg de fân și aproximativ 90 de pomi fructiferi. Este vorba despre o livadă cu pruni din Lunca Corbului, satul Bumbuieni.
Incendiile au izbucnit în zona localităţilor Mozăceni, Călinești, Lunca Corbului, Rociu, Ștefănești, Rătești, Tigveni, Curtea de Argeș, Mioveni și Băbana. De asemenea, un alt incendiu a izbucnit pe Autostrada A1, în imediata apropriere a carosabilului, iar pentru lichidarea aceștia au intervenit pompierii cu două autospeciale de stingere. Flăcările erau întețite de vânt care le făcea să se propage cu repeziciune prin vegetația uscată către zona limitrofă comunei Oarja (aspect pe care l-am prezentat în ediţia online a ziarului) dar şi a Răteştiului şi au ars aproximativ 10.000 mp de vegetație uscată și circa 200 kg de deșeuri din plastic și cauciuc. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului la acest ultim incident este o țigară nestinsă aruncată neglijent.
„Subliniem, încă o dată, faptul că incendiile de vegetaţie uscată se pot propaga la locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri etc periclitând viața oamenilor și provocând pagube materiale semnificative. La arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale țineți cont de următoarele prevederi generale: condiţii meteorologice fără vânt;
colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată; executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; supravegherea permanentă a arderii; stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii; interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
De asemenea, arderea miriştii se face în condiţii meteorologice fără vânt, parcelarea în suprafeţe de maximum zece hectare prin fâşii arate, izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate, desfăşurarea arderii numai pe timp de zi, asigurarea, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii, asigurarea, pentru suprafeţe de ardere mai mici de cinci hectare a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare, asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de cinci hectare, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.
Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi. Inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei conform HG nr. 537/2007 privind stabilirea sancţiunilor în domeniul apărării împotriva incendiilor”, a transmis ISU Argeș.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar