Acasă / EVENIMENT / Arderile necontrolate, pericol pentru oameni şi case

Arderile necontrolate, pericol pentru oameni şi case

În acest început de an, pompierii argeșeni se confruntă cu arderile necontrolate la vegetația uscată flăcările putând să se pot propage la locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri etc, periclitând viața oamenilor și provocând pagube materiale semnificative.
În primele cinci zile ale acestei luni pompierii au intervenit pentru înlăturarea efectelor negative produse de cinci incendii care s-au propagat pe o suprafață totală de aproximativ 109.000 mp în localitățile Urlucea, Băiculești, Călinești, Ștefănești și Suseni. Cea mai mare suprafață de teren afectată a fost de aproximativ 100.000 mp la Suseni, unde pompierii militari, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității, au intervenit pentru stingerea incendiului care amenința să se propage la livezi și pădure.
Pentru evitarea unor situații de urgență în care focul poate scăpa de sub control, ISU Argeş recomandă: colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să fie făcută numai pe timp de zi şi să poată fi controlată; executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile; curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri; asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; supravegherea permanentă a arderii; stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii; interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor. Arderea miriştii se face în condiţii meteorologice fără vânt, parcelarea în suprafeţe de maximum zece hectare prin fâşii arate, izolarea zonei faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate, desfăşurarea arderii numai pe timp de zi, asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de cinci hectare, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.
Nerespectarea acestor reguli atrag amenzi de la 1.000 la 2.500 de lei.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar