În timp ce se îndrepta spre casă, o femeie din Ștefănești a fost acostată şi agresată sexual în plină stradă de un bărbat care circula cu bicicleta pe podul peste Râul Doamnei. Agresorul a fost arestat.
Polițiștii din Ștefănești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tentativă de viol și tâlhărie calificată și au reținut un bărbat. Este vorba despre Constantin M., de 31 de ani, din comuna Vitomirești, județul Olt. Din verificări s-a stabilit că la miezul nopţii de 14 iulie, bărbatul văzut-o pe femeia de 47 de ani, din Ștefănești, care ieşise de la serviciu şi mergea spre casă. Împricinatul a oprit bicicleta, a prins-o de păr pe femeie şi a pus-o la pământ cu scopul de a întreține raporturi sexuale. Fără să se piardă cu fire, victima s-a opus din răsputeri şi l-a lovit pe individul care a reununţat la ideea, dar i-a sustras geanta în care femeia avea bani și telefonul mobil și ar fi fugit.
„La scurt timp după ce evenimentul a fost sesizat, bărbatul a fost depistat de polițiști ascuns în vegetația din zona Râului Doamnei. După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat instanței care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile”, informează poliţia judeţeană.
Citeşte şi ...
Atenție la înșelăciunile cu închirierea cabanelor pentru sărbătorile de iarnă!
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș atrage atenția cetățenilor asupra riscului de a deveni victime ale ...