Acasă / EVENIMENT / Arestaţi după un furt de 100.000 de euro

Arestaţi după un furt de 100.000 de euro

Judiciariştii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeş au continuat verificările în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de furt calificat și au identificat doi suspecţi. Aceştia sunt Florian R., de 43 de ani, respectiv Constandin D., de 36 de ani, ambii din Piteşti.

Din verificări s-a stabilit că, în noaptea de 7 spre 8 iunie, cei doi au sustras din curtea unei societăți comerciale o semiremorcă încărcată cu anvelope în valoare de 100.000 de euro. Ulterior, indivizii au încărcat marfa (aproximativ 1.100 de anvelope) într-o altă semiremorcă, precum și într-o autoutilitară, apoi le-au transportat în comuna Râca într-o hală din comuna Râca. Semiremorca a fost abandonată în comuna Drăganu, unde a fost găsită de oamenii legii a doua zi cu ajutorul GPS-ului. Vehiculul fusese lăsat intenționat în cu totul altă parte faţă de cea unde a avut loc furtul, pentru a-i deruta şi îndrepta spre o pistă greşită pe anchetatori, dar stratagema nu a ţinut.

Pe parcursul cercetărilor, prejudiciul a fost recuperat și restituit societății în cauză. După administrarea probatoriului, bărbații au fost reținuți 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarceraţi. Prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive, ambii au ajuns în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar