Acasă / EVENIMENT / Argeș: Percheziţii la persoane bănuite de trafic de minori

Argeș: Percheziţii la persoane bănuite de trafic de minori

La data de 25 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județul Argeș, într-o cauză având ca obiect comiterea infracțiunii de trafic de minori.

 

În cauză, s-a reținut că, începând cu luna mai a anului 2022, mai multe persoane, din județul Argeș, ar fi recrutat patru minore, dintre care trei aflate sub măsuri de protecție socială, pe care le-ar fi obligat, prin violență și amenințări, să practice prostituția, în județele Argeș și Vâlcea, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora.De asemenea, una dintre persoanele bănuite de săvârșirea faptelor ar fi organizat petreceri private, unde ar fi administrat victimelor droguri, după care acestea ar fi fost obligate să întrețină relații sexuale, contra cost, cu diferite persoane care participau la eveniment.În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 4 telefoane mobile, 4 dispozitive de memorie, un mini-cântar și un card bancar cu urme de substanță albă pulverulentă.

Astfel, la datele de 25 și 26 octombrie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T.- S.T. Pitești au dispus reținerea a trei persoane, ulterior, față de acestea, fiind dispusă măsura arestării preventive.Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.Persoanelor vătămate le-au fost asigurate măsuri de sprijin și protecție de către reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Cod portocaliu

ISU Argeș : Avertizare meteorologică! Cod portocaliu!

Pana mâine, 26 decembrie, ora 08:00, o parte a județului nostru se află sub incidența ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar