Acasă / EVENIMENT / Argeșean de 30 de ani prins conducând beat prin Mioveni

Argeșean de 30 de ani prins conducând beat prin Mioveni

În ziua de 23 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat de 30 de ani, din Arefu, care conducea un autoturism pe DN 7C din Mioveni, rezultând indicii cu privire la posibilul consum de alcool de către conducătorul auto.

sub-influența-alcolului
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Autotren-răsturnat

Băut la volan s-a răsturnat cu autocamionul la Cotmeana

În ziua de 03 decemrbie a.c., polițiștii din cadrul Servicului Rutier Argeș au fost sesizați ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar