
Un argeşean şi-a pierdut viaţa după ce maşina la volanul căreia se afla a fost implicată într-un grav accident rutier. urma unui accident de circulaţie care a avut loc luni noapte pe o stradă din Râmnicu Vâlcea.
Evenimentul a avut loc luni noaptea pe o stradă din Râmnicu Vâlcea şi potrivit poliţiei vâlcene victima avea 50 de ani şi era din Curtea de Argeş.
Din primele verificări rezultă că bărbatul ar fi oprit maşina, o Dacia Logan, lângă un grup de tineri pe care i-ar fi amenințat cu un pistol, apoi a demarat în trombă şi tinerii speriaţi au sunat la 112. Porniţi în căutare, oamenii legii l-au găsit în scurt timp pe suspect, dar când a observat apariţia acestora, argeșeanul a fugit şi poliţiştii au pornit în urmărirea sa. Ajuns la o intersecție, urmăritul ar fi pierdut controlul asupra volanului şi s-a tamponat cu o altă mașină care circula regulamentar. În urma impactului extrem de violent șoferul fugar a murit pe loc, iar trupul neînsuflețit a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale autoturismului. La fața locului au intervenit pompieri militari ai Detaşamentului Râmnicu Vâlcea cu o autospecială şi un echipaj de descarcerare, precum şi o ambulanţă. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic altceva decât să declare decesul.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, iar în autoturismul victimei a găsit și presupusul pistol care s-a dovedit a fi o brichetă nefuncțională.
Citeşte şi ...
Autoturism ieșit în afara părții carosabile la Băiculești
Accident rutier, autoturism ieșit în afara părții carosabile în comuna Băiculești, satul Anghinești (zona bisericii). ...
Foto Press 24