Acasă / EVENIMENT / Argeşeancă răpusă de flăcări în comuna Arefu

Argeşeancă răpusă de flăcări în comuna Arefu

incendiu-casa-fotopress-24ro-12În jurul orei patru a dimineţii de ieri, două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş au intervenit în comuna Arefu, unde o locuinţă fusese cuprinsă de flăcări. Când au ajuns, forţele de stingere au constatat că focul ardea în dezvoltare într-una dintre încăperi. După ce flăcările au fost lichidate, pompierii au descoperit cadavrul carbonizat al proprietarei. Elena Dobrin, de 86 de ani, arsese odată cu lucrurile din dormitor, iar lângă pat a fost găsită o sticlă cu combustibil, cel mai probabil benzină. În cauză a fost deschis dosar penal, iar cauzele care au generat incendiul sunt în curs de stabilire.Este al doilea caz în decurs de numai trei zile când un argeşean îşi pierde viaţa într-un incendiu, precedentul fiind cel de pe 10 martie, când un bărbat în vârstă de 64 de ani imobilizat la pat, din Dobreşti, satul Fureşti, a fost răpus de flăcările care i-au cuprins locuinţa.

Foto-Arh.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar