Acasă / EVENIMENT / Argeşeni salvaţi de pompieri

Argeşeni salvaţi de pompieri

isu-foto-Mihai-Neacsu-1Luni după-amiază, doi argeşeni au fost salvaţi de la moarte de pompieri, apoi au fost transportaţi la spital pentru ingrijiri de specialitate.

Zăcea inconştient pe balcon
Mai întâi, un echipaj de urgenţă şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung au intervenit la un bloc pe strada Revoluţiei din municipiul de la poalele Mateiaşului, pentru deblocarea uşii unui apartament situat la etajul IV, al cărui proprietar nu răspundea la telefon. Pompierii au forţat uşa, au intrat şi l-au găsit pe proprietar, în vârstă de 52 de ani, căzut pe balcon. Bărbatul zăcea în stare de inconştienţă, dar avea funcţii vitale, şi a fost preluat de echipajul SMURD, care i-a acordat primul ajutor, după care a fost transportat la spital şi internat.

Resuscitare cu succes
În aceeaşi zi, la ora 21.30, o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat a fost solicitată pe strada Mihail Eminescu, din Mioveni, la o femeie în vârstă de 52 de ani, din localitate, care se afla în stop cardiorespirator. Paramedicii au început manevrele de resuscitare şi au solicitat în sprijin ambulanţa de terapie intensivă mobilă, al cărei echipaj a continuat resuscitarea. După minute lungi de eforturi, femeia a fost readusă la viaţă şi apoi transportată la spital, unde a rămas internată pe secţia de cardiologie.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar