Acasă / SOCIAL / Argeşul a intrat în scenariul roşu

Argeşul a intrat în scenariul roşu

Cu o rată a infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 de peste 3 la mia de locuitori, de la sfârşitul săptămânii trecute Argeşul a intrat în scenairul roşu. 44 de localităţi au o incidenţă a infectărilor între 3,01 (Costeşti) şi 10,03/1.000 locuitori (Moşoaia). Piteştiul are o incidenţă de 5,77/1.000 locuitori cu 984 de cazuri confirmate pozitiv Covid-19.
Alte 190 sunt în scenariul galben incidenţa fiind între 2,01 (Cepari) şi 2,86 (Coşeşti) la mia de locuitori. De asemenea, în 22 de localităţi incidenţa era între 1,18 şi 1,97/1.000 locuitori, iar în 11 rata de infectare era între 0,40 şi 0,99/1.000 locuitori, cifrele fiind în creştere faţă de ziua perioada anterioară.
În altă ordine de idei, au mai rămas doar şase localităţi fără cazuri Covid-19, dar cel puţin deocamdată nu vor fi adoptate restricții suplimentare, rămânând în vigoare măsurile stabilite la nivel național odată cu prelungirea stării de alertă (obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise şi închise, restaurantele, cinematografele, sălile de fitness și alte activități vor funcționa doar până la maximum 30% din capacitate, evenimentele private interzise etc).
Specialiștii în domeniu atenţionează că, în perioada următoare, numărul de infectări cu noul coronavirus, inclusiv cu tulpina Omicron, va fi în continuă creştere și că cele mai eficiente soluții pentru depăşirea actualei situaţii rămân respectarea cu stricteţe a regulilor de protecţie sanitară, dar mai ales vaccinarea cu administrare schemei complete a dozelor anti-Covid.

Argeşul a intrat în scenariul roşu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești

Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești

Ieri seară au fost momente de bucurie pentru sportivii legitimați la clubul H20 Viitorul Pitești. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar