Acasă / EVENIMENT / Argeșul găzduiește o paradă a motocicliștilor

Argeșul găzduiește o paradă a motocicliștilor

Polițiștii argeșeni vor acționa, în acest sfârșit de săptămână, pentru a asigura ordinea și liniștea publică, cu ocazia manifestărilor cultural-artistice, ce se vor desfășura în județ. Pe 15 iunie, Argeșul găzduiește o paradă a motocicliștilor, în cadrul Festivalul CFMOTO DAY ADVENTURE FEST 2024.În cadrul acestui eveniment, parada va străbate atât municipiul Pitești, cât și DN 73 către Mioveni și orașul Mioveni. În municipiul Pitești, sâmbătă, 15 iunie, în jurul orei 10:00, de la punctul de întâlnire, care este zona Stadionului Nicolae Dobrin, se va pleca spre Mioveni, în grupuri de câte maxim 200 de motocicliști, pe traseul: strada Nicolae Dobrin – strada Vasile Pârvan – strada Basarabiei – bulevardul Petrochimiștilor – bulevardul Republicii – strada C.A. Rosetti – bulevardul I.C. Brătianu – strada Calea București – strada Calea Câmpulung – DN 73 – Mioveni.

paradă a motocicliștilor

Polițiștii rutieri și de ordine publică vor asigura tranzitarea coloanelor de motocicliști, dar și fluidizarea traficului, astfel încât să nu se creeze blocaje sau incidente în trafic. Începând cu ora 11:00 și până la ora 14:00, traficul rutier, pe strada I.C. Brătianu, pe sensul către Mioveni, de la DN 73-până la bulevardul Dacia din Mioveni, va fi închis.În Mioveni, după ora 14:00, circulația auto va fi suspendată pe sectorul de drum cuprins între Bulevardul Dacia (zona LIDL) și Zona de Picnic FĂGET.Vă reamintim faptul că, zilnic, vor acționa polițiști rutieri care se vor afla pe drumurile publice din județ efectuând filtre rutiere, în vederea identificării conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație, folosind în acest sens aparatele radar, dar și pe cele pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Pentru ca toți participanții să se bucure de spectacolele organizate, și pentru ca ele să rămână o amintire plăcută pentru aceștia, polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, prevenire, criminalitate organizată, alături de reprezentanții celorlalte structure ale Ministerului Afacerilor Interne, vor fi prezenți printre cetățeni pentru prevenirea incidentelor negative, menținerea climatului optim de siguranță publică, fluidizarea traficului rutier și pentru a asigura un răspuns ferm la orice faptă de natură penală sau contravențională.
În aceeași măsură, vor fi efectuate acțiuni informativ – preventive, la care vor lua parte polițiștii de la prevenire și Biroul Siguranță Școlară, alături de specialiștii Agenției Naționale Antidrog – Centrului de Prevenire și Consiliere Antidrog Argeș.Ne dorim să conștientizăm participanții la trafic că motociclismul, pe lângă pasiune, este un stil de viață. Motocicliștii, pe lângă a se face auziți, trebuie să se facă văzuți.Pentru că împărțim aceleași străzi și intersecții zi de zi, trebuie să avem grijă de noi și de cei din jurul nostru. Asta înseamnă, de fapt, condusul preventiv.
Și pentru că prezența motocicliștilor pe drumurile publice din județ va fi una consistentă, reamintim câteva recomandări pentru siguranța acestora și a celorlalți participanți la trafic:
-Utilizați echipamentul de protecție omologat;
-Fiți vizibili – atât prin folosirea echipamentului specific, cât și prin respectarea regulilor de semnalizare în trafic;
-Nu creați suprize, aplicarea principiului ”mă strecor” pentru că am timp sau am loc, generează risc major de accident;
-Adaptați permanent viteza la condițiile meteo, de drum și de trafic;
-Nu confundați strada cu o pistă de concurs – viteza crește exponențial riscul de accident;
-Nu uitați de politețea rutieră! Există timp și spațiu pentru toată lumea!

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar